FOTO // Demnitar separatist în campanie electorală pentru „Alternativa” lui Ion Ceban



Chisnicean, în vârstă de 42 de ani, este absolvent al Institutului Militar al așa-numitului „minister al apărării” din Transnistria, instituție ce poartă numele generalului rus Alexandr Lebedi, fost comandant al Armatei a 14-a, trupele căreia staționează ilegal în stânga Nistrului. Din 2011, el este membru al partidului separatist „Obnovlenie” (Reînnoire), controlat de holdingul „Sheriff” și care militează pentru independența regiunii transnistrene și apropierea de Rusia.
De-a lungul anilor, Chisnicean a deținut mai multe funcții în administrația regimului nerecunoscut de la Tiraspol. Între 2017 și 2020, a condus întreprinderea de construcție și exploatare a drumurilor din Camenca, iar între 2020 și 2024 a fost „șeful administrației raionale din Camenca”.

În iulie 2024, a fost demis sub pretextul „pierderii încrederii”, însă surse din regiune susțin că în spatele înlăturării sale s-au aflat conflicte interne cu Vladimir Bîcicov, fost șef al administrației raionale, și cu Galina Antiufeeva, liderul „Obnovlenie” și vicepreședintele așa-zisului „soviet suprem” de la Tiraspol.
Sursele Deschide.MD din cadrul Poliției de Frontieră susțin că, la începutul lunii august 2024, Chisnicean a încercat să părăsească teritoriul R. Moldova prin punctul de trecere „Leușeni-Albița”. Din cauza activității sale în structurile separatiste, în privința acestuia au fost aplicate măsuri suplimentare de verificare. Într-un final, Chisnicean reușește să iasă din R. Moldova și pleacă în Rusia.

După revenirea de la Moscova, Chisnicean nu merge la Camenca, ci vine la Chișinău, unde a fost primit cu brațele deschise de edilul capitalei Ion Ceban, fiind numit în funcția de șef al unei secții în cadrul Parcului de Troleibuze nr.1.
Astfel, sub masca unui discurs pro-european, blocul «Alternativa» folosește resurse și oameni cu trecut separatist și legături la Moscova, ceea ce reprezintă o dovadă clară a dublei agende promovată de Ion Ceban.
.avif)
.avif)