IMM-urile din Moldova vor accesa peste 77 de milioane de euro, oferite de Grupul BEI


Inițiativa este posibilă datorită unei garanții susținute de Uniunea Europeană prin Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI), transmite IPN.
Noul mecanism de garantare este menit să stimuleze dezvoltarea mediului antreprenorial local, oferind companiilor soluții flexibile de creditare, adaptate nevoilor lor specifice. Două acorduri în acest sens au fost semnate cu două bănci comerciale de la Chișinău – ProCredit Bank și Victoriabank.
Prin sprijinul Uniunii Europene, acordurile vor mobiliza peste 77 milioane euro în credite noi, de care vor beneficia aproape 1 000 de întreprinderi. Garanțiile vor reduce costurile și cerințele de garanție înaintate, de obicei, companiilor, permițându-le să acceseze finanțare mai ușor, să investească, să se extindă și să creeze locuri de muncă.
Grupul BEI, instituția de creditare pe termen lung a Uniunii Europene, finanțează proiecte ce contribuie la obiectivele strategice ale UE, inclusiv tranziția verde, digitalizarea, coeziunea socială și dezvoltarea economică. De la deschiderea La Chișinău în 2007, BEI a investit aproximativ 1,75 de miliarde de euro în Republica Moldova, prin cel puțin 30 de proiecte.
.avif)
.avif)