FOTO // Incendiu la un restaurant din Comrat. Cinci echipe de pompieri au luptat cu flăcările


Incendiu la un restaurant din Comrat: Pompierii au salvat sala de banchete
Un incendiu a izbucnit în această dimineață pe teritoriul unui restaurant situat pe strada Cicalov nr. 18 din municipiul Comrat. La fața locului au intervenit operativ cinci echipaje de salvatori și pompieri din sudul țării.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), flăcările au cuprins o terasă din lemn cu două nivele, aflată în partea din spate a restaurantului. Pompierii au reușit să localizeze incendiul rapid și să-l lichideze complet până la ora 07:13.
Datorită intervenției prompte a echipelor de intervenție, a fost salvată sala de banchete a localului, evitându-se astfel extinderea incendiului la întregul restaurant.
În urma incidentului, focul a distrus aproximativ 80% din suprafața terasei și a afectat mai multe bunuri materiale. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Cauza producerii incendiului și circumstanțele exacte urmează să fie stabilite de specialiștii IGSU.
Conform autorităților, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii din întreaga țară au intervenit în 81 de situații de risc.
.png)
.png)