Intervenții chirurgicale efectuate în comun de experți de pe ambele maluri ale Prutului


Operațiile au fost realizate la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, în cadrul Clinicii universitare de urologie, dializă și transplant renal, de către Dr. Ion Dragomirișteanu, medic primar urolog, și conferențiarul universitar Andrei Galescu, șeful Secției de urologie, asistați de alți colegi și medici rezidenți, se transmite într-un comunicat.
Intervențiile au avut loc sub formă de workshop interactiv, astfel oferind tinerilor specialiști și medicilor rezidenți oportunitatea de învăța și de a efectua schimb de experiență în aplicarea tehnicilor moderne minim invazive.
În cadrul vizitei sale la Chișinău, Dr. Ion Dragomirișteanu a avut o întrevedere cu rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, prof. Emil Ceban, directorul Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, Andrei Uncuța, vicedirectorul Alexandru Ferdohleb și colegii de breaslă din cadrul SCR. Discuția s-a axat pe intervențiile chirurgicale realizate în comun și pe rezultatele acestei conlucrări, desfășurate în baza Acordului de colaborare încheiat între USMF „Nicolae Testemițanu” și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
Dr. Ion Dragomirișteanu și-a exprimat aprecierea pentru succesul intervenției realizată împreună cu echipa Clinicii de urologie, menționând că „a fost o operație efectuată laparoscopic – tehnică ce se află într-o continuă dezvoltare și perfecționare”. Totodată, medicul român a catalogat dotările din Blocul operator și din Secția de terapie intensivă ca fiind de nivel excepțional, comparabil cu cele ale unor spitale private europene.

Rectorul Emil Ceban, medic urolog de specialitate, a menționat că „împreună cu echipa am implementat aproape toate metodele moderne existente în urologie, iar laparoscopia se îndreaptă inevitabil către chirurgia robotică”. De asemenea, rectorul a subliniat importanța extinderii intervențiilor minim invazive în domeniul urologiei, până la tratamentul laparoscopic al cancerului de prostată.

Șeful secției Andrei Galescu a evidențiat prezența numeroasă a medicilor rezidenți, care au urmărit cu maximă atenție și curiozitate operația: „Tinerii sunt interesați de acest domeniu și, în special, de noile metode de tratament minim invazive”.
În încheiere, directorul SCR Andrei Uncuță a subliniat că fortificarea colaborării cu Universitatea reprezintă una dintre prioritățile instituționale, stabilite printr-un program de dezvoltare pentru următorii ani. Acest program vizează modernizarea și dotarea clinicilor din cadrul Spitalului cu aparataj nou, astfel ca actul medical să fie unul sigur și de înaltă calitate
.png)
.png)