Iulian Chifu // Calea Georgiei: încotro Republica Moldova. Libertatea sau Gulagul rusesc

Cum ar arăta votul anti-european, pro-rus, anti-democratic la Chișinău? Care ar fi consecințele? Evident, de aceeași factură, dar cu o agravantă. Dacă votul merge împotriva partidelor pro-europene și schimbarea orientării politicii externe a statului va avea loc, înseamnă că aspirațiile cetățenilor s-au schimbat, valorile lor se înclină în alte direcții, iar concluzia e clară: sancțiunea se îndreaptă împotriva tuturor cetățenilor Republicii Moldova, respectiv determină interdicția circulației fără vize în UE și state UE.

România este partener strategic cu Georgia. A fost un pas important, iar Bucureștiul a sprijinit întotdeauna statul georgian, care a privit, la rândul său, România aspirațional, dacă nu neapărat ca un exemplu. România a avut și mai multă înțelegere pentru situația și poziția Georgiei în Caucaz, în vecinătatea Rusiei, cu două teritorii separatiste ocupate și o linie de contact nesigură și apărată de trupe ruse în inima statului. Dar apărarea poziției Georgiei a devenit din ce în ce mai dificilă astăzi la nivel european, și e bazată în mică măsură pe relația sa reînnointă cu Rusia, la nivel oficial, o relație ce pare tot mai apropiată – poate mai puțin prezența internă de cetățeni ruși și afaceri care ocolesc sancțiunile – cât de modul în care sunt gestionate procesele electorale și democratice, și de cum sunt respectate libertățile în Georgia. Aici orice discuție ai ridica, orice argument ai încerca să aduci, reacția în conclavul european este tot mai vehementă. O lecție de învățat și de Republica Moldova, în perspectiva viitoarelor alegeri generale.

Georgia anti-democratică, anti-europeană și dornică de ipotetice avantaje economice rusești și chineze

Desigur, Republica Moldova nu este Georgia. Diferențele sunt substanțiale azi și tot mai evidente în statutul și postura de stat care negociază aderarea la UE. Georgia era stat candidat până de curând, iar pasul înapoi a decis să-l facă singură prin suspendarea, amânarea drumului său european. Un pas pe care politicul, partidul Visul Georgian, nu l-a împărtășit cu populația, nici nu l-a votat ca atare. Dar pe care l-a aplicat imediat ce s-a văzut ales. Rezultatul îl vedem în vreo duzină de documente, din care recomand celor interesați:

• ‍Concluziile Consiliului privind extinderea UE din 17 decembrie 2024‍
• European Council adopted conclusions on Ukraine, the Middle East, security and defence, competitiveness din iunie 2025‍
• Concluziile Consiliului European din octombrie 2024 ‍
• Declarație a Comitetului de Miniștri din ianuarie 2025‍
• Rezoluția Parlamentului European cu privire la deteriorarea democrației în Georgia din februarie 2025‍
• Rezoluția Parlamentului European, “Georgia’s Worsening democratic Crisis Following the Recent Parliamentary Elections and Alleged Electoral Fraud”/ Înrăutățirea crizei democratice din Georgia ca urmare a recentelor alegeri parlamentare și a alegațiilor privind frauda electorală, din noiembrie 2024 ‍
• European External Action Service, “Georgia: Statement by the High Representative Josep Borrell on the Latest Developments Following the Parliamentary Elections”/ Declarația Înaltului Reprezentant despre ultimele evoluții de după alegerile parlamentare din octombrie 2024‍
• European Commission, “Commission Proposes to Suspend Visa-free Travel for Officials from Georgia”/ Comisia propune suspendarea liberei circulații fără vize a oficialilor din Georgia, decembrie 2024    

Am preferat să evoc aici documentele și declarațiile oficialilor europeni pentru că, la rândul meu, am fost un susținător neabătut al Georgiei și rămân un susținător al poporului georgian și al georgienilor în această dorință a lor de a se alătura UE și NATO. Apropo, ultima decizie a guvernului georgian de a închide Centrul de Informare al NATO și UE începând cu 1 iulie a fost percepută la Bruxelles, în ambele centre de la UE și NATO, drept un gest inamical și o creștere a ostilității autorităților georgiane față de integrarea euro-atlantică pe care au promovat-o zeci de ani și în care am ajutat în mod substanțial – vezi campania din 2008 Nu Uitați De Georgia de la summitul NATO de la București.

Pot înțelege frustrarea unui stat care a fost puternic și neabătut orientat în drumul său spre NATO. Dar întoarcerea pe călcâie nu știu dacă e o soluție nici măcar în încercarea de a-și prezerva independența în fața unei Rusii tot mai asertive și care reclamă refacerea URSS, fagocitând deja Belarusul aproape deplin. Alinierea cu celelalte state independente din Caucaz și Asia Centrală era mai importantă, alături de relația cu UE și NATO, pentru că, fără a manifesta neapărat ostilitate față de Rusia, evitarea îmbrățișării ursului ar fi fost mai convenabilă. Liniștirea Rusiei ar putea fi nepotrivită, o dovedește cazul cel mai flagrant al ocupației achiesate, pe tăcute, care se petrece în Belarus, implicat nu numai în proiectul statului comun, nu numai în dispariția ca stat și alăturarea proiectului rus al statelor slave membre ale Lumii Ruse, ci care merge până la amplasarea armelor nucleare pe teritoriul Belarus și exerciții Zapad 2025 la frontiera cu Polonia și țările baltice ce pot deveni trambulină de atac, așa cum s-a întâmplat în cazul Ucrainei.

La Tbilisi, autoritățile relatează cazul Ucrainei, folosit și ca propagandă în perspectiva unui posibil război care vine. Dacă tragem, cu ochiul, vedem aceeași propaganda rusă și la Chișinău, stat care nu are dorințe sau perspective de integrare în NATO, care are înscrisă în Constituție neutralitatea militară – și nu a anunțat actualul guvern niciodată o renunțare sau schimbare a acestei posturi – dar care se confruntă cu o avalanșă de fake news deja relevată AICI.

De altfel, azi eforturile de integrare euroatlantică ale Georgiei, sau măcar menținere pe agendă, au dispărut, motiv pentru care actuala administrație a pierdut și instrumentul participării la summiturile NATO și a menținerii în prim planul diplomației euro-atlantice. Oboseala poate fi înțeleasă, dar retragerea e o schimbare care nu a fost aprobată de georgieni prin vot. Iar comunicarea publică – cu iz de propaganda anti-europeană – pe seama utilității economice pentru țară a apropierii de Rusia și China nu au cum să ajute. Totuși Georgia profită de susținerea largă pentru drumul european în cadrul populației, în ciuda manipulărilor sondajelor care ar sublinia totuși un declin.

De la 1 martie 2017, Georgia a beneficiat de exceptarea de la vize a cetățenilor săi. Facilitarea obținerii vizelor era valabilă deja din 1 martie 2011. Represiunea și prăbușirea regulilor democratice în Georgia, pe lângă suspendarea negocierilor de aderare la 28 noiembrie 2024, au determinat Consiliul European să adopte, la 27 ianuarie 2025, suspendarea parțială a acordului de facilitare a vizelor UE-Georgia și vizează diplomați și oficiali care participă în misiuni și delegații oficiale sau alte evenimente bilaterale sau multilaterale pe teritoriul UE, deținătorii de pașapoarte diplomatice și membrii guvernului, parlamentului, Curții Constituționale și Curții Supreme din Georgia. Nu se aplică cetățenilor obișnuiți. Pentru că ei au votat și susțin drumul european și respectarea drepturilor și libertăților individuale, a orientării democratice a Georgiei.

Lecții de învățat la Chișinău: o vacanță plătită de Rusia și Șor pentru revenirea în Gulag

Cum ar arăta votul anti-european, pro-rus, anti-democratic la Chișinău? Care ar fi consecințele? Evident, de aceeași factură, dar cu o agravantă. Dacă votul merge împotriva partidelor pro-europene și schimbarea orientării politicii externe a statului va avea loc, înseamnă că aspirațiile cetățenilor s-au schimbat, valorile lor se înclină în alte direcții, iar concluzia e clară: sancțiunea se îndreaptă împotriva tuturor cetățenilor Republicii Moldova, respectiv determină interdicția circulației fără vize în UE și state UE. O decizie la care trebuie să se supună și România.

Desigur, aici lucrurile sunt și mai grave. Dacă Georgia își justifică gesturile prin frontiera geografică cu Rusia, războiul din Georgia, din 2008, situația de pe teren și războiul din Ucraina, din 24 februarie 2022, ba chiar și cvasi-dispariția Belarusului ca stat independent, Republica Moldova este plasată între Ucraina și UE, cu orientare fermă pro-europeană și pro-occidentală. Așa cum Georgia nu-și poate schimba poziția geografică, nici Republica Moldova nu poate fi luată în spinare de Șor sau Dodon și mutată în Siberia, chiar dacă și-ar dori. Iar Ucraina nu va fi lesne de înfrânt de către Rusia, nici prea curând, rămânând să fie susținută de statele europene în efortul său de a se apăra, de a apăra Europa și Republica Moldova, desigur.

Suntem la ora verificării valorilor și principiilor după care trăim. E simplu de clamat aceste principii în deplină libertate și la 1200 km de Rusia lui Putin, cu Ucraina pavăză. Dar când un război se desfășoară la vecin, când Rusia amenință că-și dorește să vină la gurile Dunării și pe Prut, e o dovadă de curaj, de verticalitate și de înțelegere politică a faptului că trebuie să stai drept și să-ți aperi independența. Principiile și valorile nu se verifică doar când profiți de piața liberă și de libera circulație în UE, ci tocmai atunci când e la greu și ți se cere validarea acestor opțiuni prin fapte. Prin vot. Prin alegere conștientă și pe deplin pragmatică, calculată, a menținerii drumului european.

Nu discutăm aici și despre cealaltă componentă, a relațiilor cu România. Cum ar arăta mâine Republica Moldova fără ajutorul enorm venit de la București – economic, politic, diplomatic, în facilități și afaceri bilaterale? Cum ar arăta Republica Moldova fără fondurile europene de reformă pe diferite teme? Se gândește cineva că Rusia va compensa aceste fonduri vreodată? Cine are iluzii, să se uita la ceea ce se întâmplă astăzi în stânga Nistrului. Rusia e cinică, nu contează pentru ea viața a 350.000 de locuitori în regiunea separatistă, acolo unde autoritățile deja s-au predat și recunosc că nu mai pot administra nimic. Cum să funcționeze independența atunci?

Rusia nu se preocupă de proprii soldați, proprii cetățeni, mor cu mile săptămânal în mod inutil, pentru câte un kilometru de teritoriu ucrainean. Rusia e într-o situația economică dezastruoasă, pe care economia de război nu are cum să o mențină. Fondurile de stabilizare se epuizează, iar China nu vrea să plătească pentru războiul Rusiei. O ajută cât să nu se prăbușească prea repede, dar abia așteaptă să-și recupereze teritoriile istorice, atunci când Rusia va fi slabă.

O Rusie prăbușită economic nu va plăti pentru Republica Moldova pentru că nu are de unde. Nu are de unde livra gaz pentru regiunea separatistă, care e în pragul colapsului, dar nici nu dorește să primească ajutorul european și gazul de care are nevoie. Și nu pentru că nu și-ar dori Krasnoselskii, ci nu-și doresc patronii săi schimbați de la Moscova. Poate Kozak, pragmatic, ar fi acceptat. În noua variantă a curatorilor pentru Șor, Kirilenko și Rusia, cinismul este definitoriu, se aruncă firimituri pentru a se cumpăra alegerile pentru ca ulterior să revenim la același Gulag represiv și controlul dictaturii Putin, așa cum o exercită în Rusia pentru a reduce la tăcere până și vocile veteranilor din război, pe care și-i dorește noua elită a Rusiei.

Republica Moldova are de ales. Calea Georgiei, Gulagul rusesc refăcut, pierderea libertăților pe altarul frațietății cu Lumea Rusă sau menținerea valorilor și aspirațiilor sale? Bănuții de o vară de la Șor și de la ruși sau propria prosperitate ca stat independent? Pentru că tocmai am celebrat declarația de suveranitate, Republica Moldova ar trebui să fie cea care să-și afirme nevoia rupturii de Rusia, a suveranității reale, eliminarea trupelor rusești, câte mai sunt, a administrației ruse de la Tiraspol, în formele sale, cu armată și servicii de informații, dar și influența malignă rusă de la Chișinău și să preia cu adevărat decizia despre propriul său viitor. Aceasta e miza la 28 septembrie.