Logica din spatele termenului de două săptămâni anunțat de Trump pentru o decizie de intrare în război. Ce urmărește președintele SUA

Dar nu este neapărat un semn de slăbiciune atunci când un comandant suprem vrea să-și ia timpul necesar pentru a pune în balanță probleme de viață și de moarte, scrie Digi24.ro cu referire la o analiză realizată de CNN.

Va folosi Donald Trump spațiul de manevră pe care l-a creat?

„Cu toții ne-am dori o soluție diplomatică aici. Iar diplomația cu un termen limită ferm poate fi foarte eficientă”, a declarat Brett McGurk, fost oficial de rang înalt al Casei Albe și al Departamentului de Stat, pentru Anderson Cooper de la CNN.

„Dacă acesta este un termen limită ferm și până la sfârșitul celor două săptămâni fie avem nevoie de o soluție diplomatică... fie președintele este pregătit să folosească forța... aceasta poate fi o combinație foarte eficientă.” Însă istoricul imprevizibilității lui Trump pune la îndoială dacă acesta va folosi spațiul de manevră pe care l-a creat.

În ambele sale mandate, Trump și-a impus adesea termene limită de acțiune de două săptămâni în chestiuni spinoase - inclusiv infrastructură, acorduri comerciale și sancțiuni împotriva Rusiei - și apoi nu a făcut nimic. Acest lucru este în concordanță cu strategia sa caracteristică de viață de a amâna perpetuu socotelile - fie din cauza crizelor financiare personale, a amenințărilor legale sau a deciziilor imposibile care ajung pe biroul Biroului Oval.

Până joi, toate semnele care veneau de la Casa Albă arătau că Trump era aproape de a ordona bombardamente americane asupra centralei nucleare subterane a Iranului de la Fordo - în ciuda riscului ca acest lucru să atragă Statele Unite într-un alt război în Orientul Mijlociu.

Dar după ce a analizat opțiunile de atac, s-a retras deocamdată. Nu a durat mult până când criticii lui Trump au umplut rețelele sociale cu noi apariții ale sindromului TACO („Trump always chickens out/„Trump mereu renunță”). Dar Trump, în acest caz, operează în lumea reală și nu în cea online. Nimeni nu știe ce s-ar întâmpla dacă SUA ar bombarda Iranul. Viețile personalului militar american ar fi în joc. Iar undele de șoc geopolitice ar putea provoca un război regional, un război civil iranian sau un val de represalii din partea Teheranului.

Trump nu este singurul președinte care ezită în privința lansării unor noi acțiuni militare în Orientul Mijlociu, în contextul în care umbra întunecată a războiului din Irak încă bântuie politica americană.

Se vor face comparații cu decizia fostului președinte Barack Obama de a renunța la bombardarea Siriei pentru a impune o „linie roșie” privind utilizarea armelor chimice în 2013, pe care mulți analiști o consideră acum o greșeală. Obama a ezitat pentru că nu putea fi sigur ce se va întâmpla a doua zi după ce SUA ar fi recurs la forța militară. Uneori, decizia unui președinte de a nu purta război - atunci când mai multe părți interesate insistă asupra acțiunii - poate fi la fel de curajoasă ca și decizia de a ordona atacuri.

Cum ar putea Trump să folosească următoarele două săptămâni

Trump se confruntă cu cea mai gravă dilemă de securitate națională din oricare dintre mandatele sale. El a promis că Iranului, care a amenințat că va șterge Israelul de pe hartă și consideră SUA un Mare Satan, nu i se va permite niciodată să dețină o bombă nucleară. Așadar, fie că va dura două săptămâni sau nu, s-ar putea să nu aibă altă opțiune decât să folosească forța militară.

Aceasta este o decizie unică cu care s-a confruntat Trump ca președinte. Una e să declanșezi un război comercial într-o zi de marți și să-l dezamorsezi miercuri, alta este să trimiți bombardiere americane B-2 cu bombele lor de distrugere a bunkerelor într-o misiune de a distruge Fordo - nu există cale de întoarcere.

Întârzierea îi dă timp. Întrebarea este dacă îl va folosi. Pentru început, președintele și-a recăpătat capacitatea de a prelua controlul asupra calendarului acțiunii SUA. Săptămâna aceasta, a părut adesea că a fost împins să se alăture conflictului de ritmul atacului Israelului asupra Iranului.

Realitatea strategică este că Israelul a început un conflict – după o evaluare a propriilor interese critice – pe care nu l-a putut încheia complet de unul singur. Doar Statele Unite au capacitatea de a trimite bombe adânc în munte, vizând uzina de îmbogățire a uraniului Fordo.

Președintele și-a justificat pauza prin nevoia de a mai încerca diplomația. „Pe baza faptului că există o șansă substanțială ca negocierile cu Iranul să aibă sau nu loc în viitorul apropiat, voi lua decizia dacă voi ataca sau nu în următoarele două săptămâni”, a spus el într-un comunicat citit reporterilor de către secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt.

Abilitățile de politică ale lui Trump în negocierile nucleare eșuate privind Iranul nu au fost abilăe, așa că progresele par puțin probabile. Însă posibile noi discuții între trimisul său, Steve Witkoff, și oficialii iranieni ar putea testa dacă șase zile de bombardamente israeliene neîncetate au schimbat calculele liderilor iranieni. Ar lua oare conducerea în considerare, de exemplu, o decizie anterior neacceptabilă de a ceda în mod verificabil programul lor nuclear și dreptul de a îmbogăți uraniu în schimbul unei șanse de supraviețuire pentru regimul revoluționar?

Ce poate învăța Trump de la JFK în această situație

Probabil că Trump trebuie să-și schimbe abordarea intransigentă față de discuții. Ar putea urma exemplul unui predecesor ilustru. Într-un discurs ținut la Universitatea Americană cu doar cinci luni înainte de asasinarea sa, președintele John F. Kennedy a reflectat asupra lecțiilor pe care le-a tras din criza rachetelor cubaneze din 1962. „Mai presus de toate, în timp ce ne apărăm propriile interese vitale, puterile nucleare trebuie să evite acele confruntări care îl aduc pe un adversar la alegerea dintre o retragere umilitoare și un război nuclear”, a spus Kennedy.

Situația lui Trump cu Iranul nu este complet analogă, pentru că se crede că Teheranul nu deține încă o armă nucleară. Dar principiul este același: pentru ca diplomația să funcționeze, Trump va trebui să ofere Iranului o cale de ieșire din confruntare care să salveze aparențele, care ar putea păstra un simț nominal al onoarei. Până acum, el a făcut opusul, cerând „PREDARE NECONDIȚIONATĂ” pe rețelele sociale. Pentru un regim fondat pe opoziția cu ceea ce consideră a fi decenii de imperialism și dominație americană, aceasta este o condiție imposibilă.

Karim Sadjadpour, cercetător senior la Carnegie Endowment for International Peace, a susținut că s-ar putea instala condițiile care, în mod tradițional, au precipitat concesiile iraniene. El a identificat trei astfel de factori - Iranul percepe că se confruntă cu o presiune economică existențială; o amenințare militară credibilă; și izolare diplomatică. Însă Sadjadpour a spus că este nevoie de un al patrulea factor declanșator pentru progres - „o ieșire diplomatică care să salveze aparențele”.

„Oferta care le-a fost făcută a fost «predarea necondiționată». Asta le-a cerut președintele Trump. Și majoritatea dictatorilor nu sunt pregătiți să accepte oferta de predare necondiționată”, a spus Sadjadpour. El a adăugat: „Cred că trebuie să ne gândim serios la o abordare puțin diferită a situației, astfel încât să existe o scară de pe care să poată coborî”.

Următoarele mișcări ale Iranului ar putea fi influențate și de percepțiile sale asupra adevăratelor intenții ale lui Trump. Retragerile frecvente și multiple ale președintelui - de exemplu, în ceea ce privește războiul său comercial și reticența sa de a impune presiuni asupra Rusiei în legătură cu Ucraina - ridică îndoieli cu privire la credibilitatea sa.

Maleabilitatea lui Trump ar fi putut fi un factor care l-a determinat pe premierul israelian Benjamin Netanyahu să folosească ceea ce Israelul consideră a fi o fereastră strategică pentru a se confrunta cu Iranul, chiar dacă știa că ar putea trage SUA într-un nou război.

Dacă liderii Iranului ajung la concluzia că Trump este un „tigru de hârtie”, ar putea fi tentați să presupună că e o cacealma. Ar putea face o greșeală periculoasă. Dar istoria SUA este, de asemenea, presărată cu exemple dezastruoase de președinți forțați să folosească forța militară pentru a-și proteja credibilitatea personală.

Ce va face Israelul în continuare?

Pauza lui Trump a lăsat Israelul cu propriile sale întrebări. Guvernul Netanyahu, cu ajutorul unor foști înalți oficiali israelieni care apar la rețelele de televiziune americane, a lăsat puține îndoieli că dorește ca Statele Unite să intre în luptă.

Un scenariu posibil este ca Netanyahu să folosească următoarele două săptămâni pentru a examina opțiunile pe care Israelul le-ar putea avea pentru a dezactiva singur instalațiile Fordo și altele. Una dintre puținele posibilități este un raid de comando îndrăzneț. Acesta ar fi un risc uriaș, cu șanse incerte de succes. Și nu este clar dacă Israelul are, de unul singur, capacitatea de transport și de căutare și salvare care i-ar putea permite să desfășoare o astfel de operațiune.

„Provocarea pentru israelieni este dacă, în cazul în care Statele Unite acordă o șansă negocierilor, vor aștepta?”, a declarat joi Seth Jones, fost consilier al generalului comandant al forțelor speciale americane din Afganistan, pentru Erin Burnett de la CNN. „Nu este exclus... să decidă că trebuie să desfășoare acea operațiune în Fordo și să nu aștepte”.

Acest lucru ar putea sugera un alt motiv pentru pauza lui Trump. Poate că speră că evenimentele din următoarele două săptămâni îl scutesc de nevoia de a lua o decizie fatală. O pauză de două săptămâni i-ar putea oferi președintelui timp și pentru alte două priorități - să promoveze pe plan intern ceea ce ar putea fi o alegere nepopulară de a organiza o acțiune militară și să poziționeze complet trupele americane pentru un atac și orice represalii iraniene.

Perspectiva unor atacuri americane a stârnit nemulțumiri în cadrul bazei politice a președintelui, pentru că promisiunea sa de a evita orice alte războaie în Orientul Mijlociu a fost întotdeauna esențială pentru atractivitatea sa. Unul dintre cei mai vocali oponenți ai unor noi angajamente americane extinse este Steve Bannon, fostul guru politic al lui Trump, care are acum o emisiune populară pe YouTube. Bannon a luat prânzul cu președintele la Casa Albă joi. Un alt conservator pro-Trump, Tucker Carlson, a atacat personalități media de dreapta care fac lobby pentru război în Iran.

Însă perspectiva unei revolte MAGA ar putea fi exagerată. Bannon a indicat că, dacă s-ar ajunge la asta în cele din urmă, s-ar alătura lui Trump. Trump are, de asemenea, o legătură profundă cu alegătorii săi. El și-a creat coaliția, nu coaliția l-a creat pe el și ar putea avea o marjă de manevră substanțială pentru a-și conduce adepții într-o direcție nouă.

„Aveți încredere în președintele Trump. Președintele Trump are instincte incredibile, iar președintele Trump a menținut America și lumea în siguranță în primul său mandat”, a spus Leavitt, într-un mesaj direct adresat susținătorilor președintelui, joi.

Totuși, acest lucru nu va mișca milioanele de americani care se opun lui Trump. După cinci luni de mandat care au scos în evidență adânci diviziuni naționale, îi va fi mult mai greu să câștige sprijinul întregii țări.

‍