Merz condamnă incursiunile de drone rusești în România și Polonia: „Testează limitele NATO. Nu vom mai permite asta”


„Rusia doreşte să destabilizeze în mod insidios societăţile noastre libere”, a explicat Friedrich Merz în faţa Bundestagului, camera inferioară a parlamentului german. „Putin testează de multă vreme limitele NATO. Nu le vom mai permite asta”, a continuat cancelarul german, citat de Digi24.ro.
El a mai spus că un acord de pace în războiul din Ucraina nu poate fi încheiat în detrimentul suveranităţii politice şi integrităţii teritoriale a Kievului, relatează Reuters, citată de News.ro.
„O pace dictată, o pace fără libertate, l-ar încuraja pe Putin să caute următoarea ţintă”, a avertizat Merz. Declaraţiile lui Merz în Bundestag intervin după ce cu o zi înainte l-a avut ca oaspete pe preşedintele polonez, Karol Nawrocki.
„Condamn cu fermitate recentele încălcări ale spaţiului aerian polonez de către Rusia. Suntem de neclintit alături de Polonia. I-am subliniat acest lucru preşedintelui Nawrocki astăzi, în timpul vizitei sale. Polonia este un vecin european important şi un prieten apropiat pentru noi”, a scris cancelarul german pe X, în ciuda faptului că Germania şi Polonia au subiecte de divergenţă şi tensiuni pe tema reparaţiilor din al Doilea Război Mondial şi a imigraţiei.
.avif)
.avif)