Partidele, obligate să-și declare la ASP componența conducerii până pe 14 iulie


Atenționarea vine din partea Comisiei Electorale Centrale. Autoritatea a îndemnat formațiunile politice care intenționează să participe la scrutinul parlamentar din 28 septembrie să respecte termenelor prevăzute de legislație, transmite IPN.
În conformitate cu recentele modificări legislative, partidele politice sunt obligate să prezinte ASP informații privind lista numerică și nominală a președinților, vicepreședinților și membrilor organelor executive centrale ale formațiunii. În cazul în care intervin modificări în aceste liste, precum și în statutul sau programul partidului politic, acestea trebuie comunicate ASP în termen de 15 zile.
Informațiile privind înregistrarea sau radierea partidelor politice din Registrul de stat al persoanelor juridice, precum și modificările operate în statutele acestora, se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova și pe pagina web a ASP.
„Atragem atenția că în procesul de examinare a cererilor de înregistrare a partidelor politice pentru participarea în alegerile parlamentare, CEC se va conduce de informațiile oficiale făcute publice sau furnizate Comisiei de către Agenția de Servicii Publice”, se menționează într-un comunicat de presă al autorității electorale.
Potrivit Programului calendaristic aprobat de către CEC, perioada electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie începe la 14 iulie.
.png)
.png)