PDMM a depus la CEC lista candidaților pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie


La CEC s-au prezentat președintele PDMM, Boris Foca, fondatorul formațiunii, Vlad Cebotari, și fostul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi.
După depunerea dosarului și verificarea actelor de către reprezentanții CEC, Vlad Cebotari a declarat că partidul a depus un pachet complet de documente pentru 101 candidați, care acoperă numărul total de locuri în Parlament.
„Avem o listă de candidați foarte bine structurată pe criteriul de gen, cu o balanță egală între bărbați și femei. Am încercat să o chibzuim astfel încât să reprezinte diverse profesii și specialități, cu o distribuție teritorială cât mai echilibrată”, a precizat Vlad Cebotari.
Potrivit lui, candidații sunt oameni dedicați, cu rezultate bune în domeniile lor de activitate, care vor să-și pună experiența și cunoștințele în slujba schimbării în bine a Republicii Moldova.
Vlad Cebotari a mai spus că așteaptă ca, în următoarele zile, să fie validat dosarul din către CEC, menționând că nu vede niciun impediment pentru înregistrarea în cursa electorală.
„Le urăm tuturor într-un ceas bun și succese mari atât în această campanie electorală, care sperăm să fie una corectă și echitabilă, cât și în actul de guvernare ulterior”, a mai declarat Vlad Cebotari.
.png)
.png)