Pedepse pentru agenții Moscovei // Canada lovește în rețeaua lui Șor: Irina Vlah, Victoria Furtună și alți membri ai grupării criminale, sancționați de Ottawa


Autoritățile canadiene precizează că, printre cei vizați se numără apropiați ai fostului partid „Șor”, precum și foști oficiali ai Republicii Moldova și oficiali ai Unității Teritorial-Administrative Autonome Găgăuzia.
Lista persoanelor sancționate include, de asemenea, reprezentanți ai mass-mediei pro-ruse din R. Moldova, implicați în răspândirea dezinformării, precum și alți participanți la operațiunile maligne ale Rusiei în străinătate.
Canada impune, de asemenea, sancțiuni împotriva blocului politic condus de Șor, „Victoria/Pobeda”, lansat în Rusia ca succesor al Partidului „Șor”, precum și împotriva unui grup paramilitar sprijinit de Șor și a liderului acestuia, implicați în organizarea unei serii de proteste antiguvernamentale în Republica Moldova.
Printre cei vizați de sancțiuni se numără:
- Evghenia Guțul
- Mihail Vlah
- Irina Vlah
- Iurii Cuznețov
- Ilia Uzun
- Victor Petrov
- Nelli Parutenco
- Natalia Parasca
- Dumitru Chitoroagă
- Dmitri Buimistru
- Alexei Lungu
- Veaceslav Valico
- Victoria Furtună
- Irina Lozovan
- Alexandr Nesterovschi
- Chiril Guzun
La fel, sancțiunile au fost impune împotriva blocului „Pobeda”, dar și a organizației paramilitare „Scutul Poporului”.
„Canada condamnă cu fermitate orice tentativă de a influența, interfera, corupe sau discredita guvernele legitime și democratice. Astăzi, ne reafirmăm sprijinul pentru Guvernul Republicii Moldova, ales în mod democratic, și pentru eforturile sale de a implementa reforme democratice, de a contracara ingerința malignă a Rusiei și de a-și recăpăta pe deplin suveranitatea în granițele sale recunoscute internațional”, a declarat ministrul de Externe din Canada, Anita Anand.
.png)
.png)