Peste un milion de credincioşi au asistat la liturghia Papei Leon la închiderea Jubileului Tinerilor de la Roma


„Există o întrebare arzătoare în inimile noastre, o nevoie de adevăr pe care nu o putem ignora, care ne determină să ne întrebăm: ce este adevărata fericire? Care este adevăratul sens al vieţii? Ce ne poate elibera din închisoarea absurdităţii, a plictiselii şi a mediocrităţii?”, a spus suveranul pontif, în vârstă de 69 de ani, în omilia sa.
„Aspiraţi la lucruri mari, la sfinţenie, oriunde v-aţi afla. Nu vă mulţumiţi cu mai puţin”, i-a îndemnat Papa Leon al XIV-lea pe tinerii credincioşi. „La întoarcerea în ţările voastre, continuaţi să mergeţi cu bucurie pe urmele Mântuitorului şi răspândiţi entuziasmul vostru şi mărturia credinţei voastre tuturor celor pe care îi veţi întâlni”, le-a cerut el.
Papa a asigurat, de asemenea, că Biserica şi tinerii din întreaga lume sunt solidari cu cei care trăiesc în regiuni sfâşiate de război.
„Suntem mai aproape ca niciodată de tinerii care suferă de cele mai grave rele cauzate de alţi oameni”, a spus el, vorbind în limba engleză. „Suntem alături de tinerii din Gaza. Suntem alături de tinerii din Ucraina, alături de cei din toate ţările însângerate de război”, a declarat suveranul pontif. „Fraţii şi surorile mele tinere, voi sunteţi semnul că o lume diferită este posibilă, o lume a fraternităţii şi prieteniei, în care conflictele nu sunt rezolvate cu arme, ci prin dialog”, a adăugat el adresându-se audienţei.
Celebrările care au durat o săptămână s-au încheiat duminică, fiind punctul culminant al Anului Sfânt al Jubileului, după o noapte de veghe gigantică în vastul spaţiu deschis de la periferia oraşului.
Sâmbătă seara, înainte de veghe, organizatorii au anunţat prezenţa a 800.000 de persoane. Duminică, Vaticanul a anunţat că acest număr a ajuns la un milion de persoane.
Majoritatea participanţilor au dormit pe jos, în corturi, în saci de dormit sau pe rogojini, aşteptând liturghia de duminică sub un cer însorit.
Christofer Delano, un tânăr newyorkez, s-a declarat „foarte fericit să-l vadă pe papa Leon” şi uimit de numărul participanţilor. „Nu mă aşteptam să văd atâţia oameni. Ştiam că vor fi mulţi, dar nu mi-am imaginat că vor fi atât de mulţi”, a declarat el pentru AFP.
Italianul Tommaso Benedetti consideră că papa a trecut cu succes „primul test” în faţa tinerilor. „Suntem destul de mulţumiţi. Au fost multe referiri la pace, un subiect care ne este drag nouă, tinerilor”, a declarat Benedetti pentru AFP.
Sâmbătă, în sunetul muzicii unui cor, episcopii îmbrăcaţi în verde au început să umple scena imensă - împodobită cu un arc auriu şi o cruce masivă - înainte ca papa, sosit cu elicopterul, să înceapă liturghia.
Vaticanul a indicat că 450 de episcopi şi aproximativ 700 de preoţi au participat la slujbă.
Atmosfera festivă a atins apogeul sâmbătă, înainte de veghe, iar postul de televiziune italian Rai a descris-o ca fiind un „Woodstock” catolic.
Sute de mii de tineri au campat pe terenul cu praf, în aer liber, cântând la chitară sau dormind, în timp ce muzica răsuna de pe scenă, unde o serie de formaţii religioase au cântat mulţimii.
Papa a fost întâmpinat cu strigăte şi aplauze puternice după sosirea sa cu elicopterul sâmbătă şi a făcut turul locului în papamobil.
Cu o suprafaţă de peste 500.000 de metri pătraţi, terenul are dimensiunea a aproximativ 70 de terenuri de fotbal.n Un ecran uriaş a fost instalat pentru cei care se aflau departe de scenă.
Pelerinajul tinerilor a avut loc la aproximativ trei luni de la începutul pontificatului lui Leon şi la 25 de ani după ce fostul papă Ioan Paul al II-lea a organizat ultima adunare similară la Roma.
Biserica a pregătit o serie de evenimente pentru tinerii pelerini pe parcursul săptămânii, printre care transformarea Circus Maximus – locul unde se desfăşurau cursele de care în Roma antică – într-un confesional în aer liber.
.png)
.png)