Premierul Dorin Recean, în vizită la „Orhei-Vit”: „Un exemplu de succes care contribuie esențial la economia națională”
.jpg)
.jpg)
Șeful Guvernului a felicitat administrația și cei peste 1.000 de angajați ai companiei, subliniind reziliența și performanțele obținute de-a lungul anilor.
„Ați reușit să transformați o întreprindere locală într-un lider național și unul dintre cei mai importanți exportatori din industrie. Este de admirat competența și determinarea de a face față crizelor și de a investi în dezvoltare”, a declarat Dorin Recean.
Pe parcursul vizitei, premierul a efectuat un tur al fabricii, fiind informat despre capacitățile de producție, gama de produse și investițiile recente în modernizarea întreprinderii. Conducerea companiei a menționat că în ultimul an au fost investiți 1 milion de euro în tehnologii moderne de filtrare a apei, utilaje noi și soluții de eficiență energetică, ceea ce a redus consumul de energie cu 30%.
Unul dintre obiectivele strategice ale „Orhei-Vit” este diversificarea surselor de materie primă, inclusiv prin colaborări externe. Reprezentanții companiei au evidențiat necesitatea încheierii unor acorduri cu parteneri internaționali pentru a susține capacitatea ridicată de procesare – 100 de milioane de kilograme de materie primă pe sezon.
„Orhei-Vit” produce peste 200 de tipuri de produse – sucuri, nectare, piureuri, conserve și arome naturale. Anual, compania produce circa 13 milioane de litri de suc, iar aproximativ 80% din producție este destinată exportului în 38 de țări, inclusiv SUA, Canada, Germania, Marea Britanie, China, Coreea de Sud și România.
Compania are în gestiune trei unități de producție – la Orhei, Briceni și Căușeni –, o gospodărie agricolă și oferă locuri de muncă pentru angajați din 22 de localități ale regiunii. Din această toamnă, fabrica din Orhei va începe producerea de sucuri naturale pentru una dintre cele mai mari companii internaționale din domeniu.
.png)
.png)