Primăria Costești lansează prima ofertă publică de obligațiuni municipale, de 4,5 milioane de lei


În cadrul evenimentului de lansare, primarul interimar al satului Costești, Victor Țurcan, a spus că în local funcționează două fabrici mari de colectare mierii de albine, o fabrică de beton, precum și multe alte afaceri mici, iar toți acești investitori au nevoie de condiții mai bune pentru dezvoltare. „Bugetul satului Costești constituie circa 50 de milioane de lei, dar la câte idei avem, nu este suficient. De asta și am mers pe ideea de emisiune de obligații”, a menționat Victor Țurcan.
Șefa adjunctă a Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în Moldova, Maaike Keizer, a subliniat că această emisiune un instrument esențial pentru toată întreaga, care creează o conexiune strânsă între investitori și comunități locale, și contribuie semnificativ la transparentizarea finanțelor publice. Potrivit oficialului, prin această emisiune, Costeștiul oferă un exemplu pentru toate localitățile din Republica Moldova, demonstrând că și un sat poate accesa instrumente financiare moderne, care ulterior să sprijine dezvoltarea infrastructurii locale.
Președintele Comisiei Naționale a Pieței Financiare, Dumitru Budianschi, a spus că instrumentul pieței de capital – obligațiunile municipale – demonstrează că autonomia financiară locală funcționează în Moldova și poate genera rezultate rapide, asigurând sustenabilitatea localităților.
„Cu câte localitatea se dezvoltă mai rapid, cu atât poate accesa mai multe resurse sub diferite forme și să-și dezvolte elementele de infrastructură. Și sunt sigur că, în timpul apropiat, în Costești, o să apară proiecte soft, care să țină mai mult de educație, o să țină de odihnă, de sport”, a spus Dumitru Budianschi.
Directorul executiv al Centrului Analitic Independent „Expert-Grup”, Adrian Lupușor, a evidențiat că lansarea de astăzi confirmă potențialul obligațiunilor municipale. Potrivit lui, obligațiunile municipale și-au demonstrat fezabilitatea și oportunitatea pentru dezvoltarea locală, fiind un instrument financiar investițional atractiv care contribuie la dezvoltarea pieței de capital din țară.
Subscrierea începe astăzi, 22, și va fi deschisă până pe 5 octombrie. Valoarea nominală a unei obligații este de 100 de lei. Oferta este împărțită în trei clase, fiecare în valoare de 1,5 milioane de lei, cu termene de circulație de doi ani (clasa I), trei ani (clasa II) și patru ani (clasa III).
.avif)
.avif)