R. Moldova cere sprijin UE pentru a face față amenințărilor. Anatolie NosatîI: „Nu e un război convențional, e un război hibrid”


Oficialul a subliniat provocările de securitate tot mai complexe cu care se confruntă Republica Moldova, inclusiv amenințările hibride și interferențele străine în procesele democratice. „Moldova nu se confruntă cu un război convențional, ci cu un război hibrid”, a declarat ministrul, evidențiind acțiunile ostile precum dezinformarea, atacurile cibernetice și șantajul energetic, se arată într-un comunicat al ministerului.
Ministrul a menționat semnarea, în urmă cu un an, a Parteneriatului de Securitate și Apărare dintre Republica Moldova și UE, considerat un cadru esențial pentru consolidarea cooperării bilaterale. Totodată, a solicitat sprijinul continuu al UE pentru întărirea capacităților de apărare și securitate, inclusiv în domeniile cibernetic, comunicării strategice și contracarării amenințărilor hibride.
De asemenea, Anatolie Nosatîi și-a exprimat recunoștința față de sprijinul oferit prin Instrumentul European pentru Pace (EPF), care a permis modernizarea forțelor de apărare moldovenești. „Începând cu 2021 până în prezent, UE a aprobat o asistență totală de 197 milioane Euro pentru consolidarea capacităților de apărare ale Republicii Moldova, țara noastră fiind cel de-al doilea cel mai mare beneficiar al acestui instrument. Acest sprijin a îmbunătățit în mod direct situația la capitolul mobilitate militară, a consolidat capacitățile operaționale și a sporit reziliența națională la provocările hibride actuale”, a spus Anatolie Nosatîi.
R. Moldova este deja un contribuitor angajat la securitatea europeană și globală: „Militarii Armatei Naționale participă activ la misiunile Politicii de Securitate și Apărare Comună (PSAC) ale UE, cum ar fi EUFOR ALTHEA în Bosnia și Herțegovina și Misiunea de instruire a Uniunii Europene în Somalia (EUTM). Suntem pregătiți să identificăm noi modalități de a extinde participarea noastră în operații internaționale de menținere a păcii”, a adăugat el.
În încheiere, ministrul a subliniat că experiența Republicii Moldova dovedește că reziliența, democrația și securitatea pot fi consolidate prin instrumente eficiente, coordonare și parteneriate solide.
De notat că vizita ministrului Apărării la Bruxelles a avut loc la invitația președintei SEDE, Marie-Agnes Strack-Zimmermann, în urma vizitei Comitetului la Chișinău, în luna aprilie.
.png)
.png)