Reacția autorităților la revendicările transportatorilor: Este important ca orice dialog să se desfășoare în mod deschis și constructiv


Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat că Executivul a luat act de cerințele formulate de APOTA și a subliniat deschiderea autorităților pentru dialog constructiv.
„Am luat act de solicitarea publică a APOTA și reamintim că soluționarea acestor revendicări se află în competența MIDR. Este important ca orice dialog să se desfășoare în mod deschis și constructiv. MIDR are ușile deschise”, a afirmat Vodă.
În contextul preocupărilor exprimate de transportatori privind condițiile din sectorul de transport public, Daniel Vodă a accentuat obiectivul Guvernului de a asigura confortul pasagerilor și respectarea legislației în vigoare.
„Guvernul își dorește ca pasagerii să aibă condiții de confort, iar activitatea din sectorul transportului să se desfășoare în conformitate cu legislația și cadrul fiscal actual”, a menționat purtătorul de cuvânt.
Referitor la acuzațiile lansate în spațiul public privind posibile riscuri de corupție în sistemele informatice din domeniu, Daniel Vodă a îndemnat la responsabilitate și transparență: „Invităm pe toți cei care au informații relevante să le documenteze și să le transmită autorităților competente.”
Executivul reafirmă angajamentul pentru un sistem de transport public sigur, civilizat și accesibil tuturor cetățenilor. Guvernul susține că reformele în domeniu vor continua, în beneficiul cetățenilor și al bunei funcționări a serviciilor publice.
Transportatorii sunt gata să iasă la noi proteste și acuză Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) de impunerea unor reguli exagerate, care pun în pericol sistemul național de transport rutier regulat.
Deschide și: Transportatorii amenință cu noi proteste din cauza „regulilor draconice” impuse de MIDR
.png)
.png)