Rectorul UTM se va regăsi pe listele PAS la parlamentarele din toamnă


„Aceste eforturi pe care le depune țara sunt periclitate de mai multe forțe care își doresc să oprească acest proces de integrare. Consider că este de responsabilitatea fiecăruia să depună eforturi maxime pentru a asigura un câștig la alegerile parlamentare pentru forțele cu adevărat proeuropene”, a menționat rectorul UTM, Viorel Bostan.
„Alegerile parlamentare sunt un test. Este momentul în care decidem să ancorăm Republica Moldova în lumea păcii, lumea prosperității, lumea în care oamenii de afaceri se pot afirma”, a declarat liderul PAS, Igor Grosu, președintele Partidului Acțiune și Solidaritate.
Pe lista PAS se va regăsi și Ludmila Adamciuc, activistă cunoscută pentru promovarea incluziunii copiilor cu dizabilități.
„O fac pentru a continua, într-un cadru instituțional, eforturile începute în societatea civilă”, a precizat Ludmila Adamciuc.
Formațiunii i se mai alătură și activistul Iurie Cojocaru, om de afaceri stabilit în Marea Britanie.
„Îmi asum această candidatură pentru a reprezenta diaspora noastră în Parlamentul de la Chișinău și a găsi soluții viabile la problemele actuale”, susține Iurie Cojocari.
Săptămâna trecută, maestrul Nicolae Botgros, jurnalistul și scriitorul Constantin Cheianu, fostul ministru al muncii și protecției sociale, Marcel Spătari, dar și antreprenoarea din Comrat, Maria Acbaș s-au alăturat Partidului Acțiune și Solidaritate.
.png)
.png)