Reuters // Trimisul special al SUA a aterizat la Moscova


Preşedintele SUA, Donald Trump, care a avertizat că va impune sancţiuni Rusiei dacă Moscova nu va accepta un armistiţiu în războiul din Ucraina până vineri, a declarat anterior că Witkoff ar putea călători la Moscova în această săptămână, transmite News.ro.
O sursă familiarizată cu planul a declarat marţi pentru Reuters că Witkoff se va întâlni miercuri cu liderii ruşi.
Oficialii de la Washington au furnizat puţine detalii despre programul lui Witkoff.
„Preşedintele a menţionat, desigur, că trimisul special Witkoff va călători în Rusia săptămâna aceasta, aşa că putem confirma acest lucru de la această tribună”, a declarat reporterilor purtătoarea de cuvânt al Departamentului de Stat, Tammy Bruce.
„Nu am detalii despre ce va implica acest lucru”, a adăugat ea.
Agenţia de ştiri rusă TASS, citând surse din aviaţie, a transmis, marţi, că un avion despre care se crede că îl are la bord pe Steve Witkoff a părăsit deja Statele Unite.
Preşedintele american Donald Trump, care şi-a exprimat frustrarea faţă de Vladimir Putin în ultimele săptămâni, i-a dat termen până vineri să facă progrese în direcţia păcii în Ucraina, altfel va fi supus unor sancţiuni mai dure.
Trump susţine că Moscova a solicitat ca Steve Witkoff să meargă pentru discuţii.
Emisarul american a mai fost deja de trei ori la Moscova şi a discutat cu Vladimir Putin, obţinând, între altele, eliberarea unor deţinuţi americani sau disidenţi politici în schimbul unor ruşi care ispăşeau pedepese în Occident.
.png)
.png)