Rusia: Kremlinul respinge amenințarea Poloniei de a doborî aparate de zbor rusești dacă acestea îi încalcă spațiul aerian


„(Reacția noastră) Este negativă. Noi avem o poziție foarte responsabilă. Cunoașteți declarațiile militarilor noștri conform cărora, în realizarea tuturor zborurilor, avioanele se supun normelor internaționale și în niciun caz nu ies din aceste limite”, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, în cadrul conferinței sale de presă telefonice zilnice.
Dmitri Peskov a subliniat că acuzațiile recente împotriva Rusiei că ar încălca spațiul aerian al altor țări „nu au fost susținute de date fiabile sau de argumente convingătoare”, citează Agerpres.
Luni, într-o intervenție în fața Consiliului de Securitate al ONU, ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, a cerut delegației ruse să nu se plângă dacă, pe viitor, Varșovia va doborî un avion sau o rachetă aparținând Rusiei care vor pătrunde în mod intenționat sau din eroare pe teritoriul Poloniei.
Aceste declarații au loc în contextul în care, în noaptea de 9 spre 10 septembrie, mai multe drone rusești au pătruns pe teritoriul Poloniei.
„Ați fost avertizați”, a declarat, la New York, șeful diplomației poloneze.
Cu câteva ore înainte, prim-ministrul polonez, Donald Tusk, a afirmat că țara sa este dispusă să ia „orice decizie” pentru a distruge obiecte care reprezintă o amenințare, precum avioanele de vânătoare rusești, dacă acestea îi încalcă spațiul aerian sau apele teritoriale, dar doar dacă există sprijin unanim din partea aliaților săi din NATO.
Vineri, două avioane de vânătoare rusești au survolat la altitudine mică platforma petrolieră Petrobaltic din Marea Baltică deținută de compania de stat poloneză Orlen și i-au încălcat zona de siguranță.
În plus, în aceeași zi, trei avioane de vânătoare MiG-31 rusești au intrat în spațiul aerian al Estoniei, unde au rămas timp de 12 minute, incident pe care Tallin l-a calificat drept o 'provocare fără precedent'.
.avif)
.avif)