Șeful Poliției avertizează minorii care sunt exploatați în scopuri politice de partidele pro-ruse: Cazierul lor va fi pătat pentru toată viața


În cadrul emisiunii ”Dialog Deschis”, șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a avertizat tinerii care se lasă folosiți de formațiunile pro-ruse că vor avea de suferit urmări grave.
În speță, Cernăuțeanu s-a referit la acțiunile de falsificare a documentelor, la care rețeaua deconspirată de Deschide.MD îi încurajează pe minorii recrutați.
”Vreau să atenționez acei tineri și pe părinții lor că falsificarea datelor în actele de identitate este o altă încălcare gravă, care le va strica viitorul. În momentul în care acești tineri, care și-au falsificat buletinele, nimeresc în vizorul nostru, există riscul să fie amprentați, care o să-i ducă într-o situație nu prea plăcută. Minorii trebuie să înțeleagă că doar îi prostesc și ei vor purta răspundere pentru prezentarea unor documente false. Nu vorbim doar despre falsificarea unui document, dar este un furt de identitate și răspunderea este mai mare. Cazierul lor pentru toată viața va fi pătat, iar părinții lor vor purta răspundere. Vor ajunge să vrea să se angajeze la serviciu, să se ducă la studii într-o țară străină, unde o să i se ceară cazierul, atunci o să aibă de suferit” a avertizat Cernăuțeanu.
Investigația Deschide.MD arată cum partidele ”Moldova Mare” al Victoriei Furtună și ”Viitorul Moldovei”, condus de fostul premier Vasile Tarlev, atrag minori în activități de agitație politică, încălcând flagrant legislația electorală, dar și care este rolul președintelui Uniunii Naționale a Studenților și Tineretului din Moldova (UNSTM), Eugen Balan. Mai mult, într-un audio obținut de redacția noastră, una dintre persoanele cheie ale schemei le explică minorilor cum să aplice poza pe un buletin străin, cu ajutorul aplicației Photoshop.
.png)
.png)