Servicii medicale performante, tot mai accesibile: 200 de cabinete ginecologice au fost modernizate


Evenimentul de inaugurare a celor 200 de cabinete ginecologice s-a desfășurat la Centrul de Sănătate Costești, raionul Ialoveni.
Potrivit Ministerului Sănătății, fiecare cabinet a fost dotat cu un set standard de echipament medical necesar pentru a acorda servicii de sănătate sexuală și reproductivă la nivel de asistență medicală primară. Serviciile includ:
• supravegherea gravidelor/îngrijirea antenatală, la fel și îngrijirea postnatală a mamei și nou-născutului;
• planificarea familiei, inclusiv asigurarea accesului la mijloace moderne de contracepție;
• servicii de screening de col uterin/prelevarea testului citologic.
Fiecare set include fotoliu pentru examinare ginecologică, lampă de examinare mobilă, pat medical cu reglare a secțiunii, scară pentru pacient, ecran mobil, pelvimetru și stetoscop. În plus, acesta include echipament pentru îngrijirea postnatală a mamei și a copilului, cum ar fi: hemoglobinmetru portabil, cântar electronic pentru nou-născut, instrument de măsurare a bebelușului, cântar pentru mamă și tensiometru cu suport profesional cu rotile.
Potrivit Ministerului Sănătății la selectarea cabinetelor ginecologice s-a ținut cont de distribuția geografică a instituțiilor de AMP, de raza de acoperire, de numărul de beneficiari înregistrați pe lista medicului de familie și de necesitatea de dotare a cabinetului în fiecare instituție.
Modernizarea celor 200 de cabinete medicale pentru examinare ginecologică a fost realizată de UNFPA, în baza asistenței financiare a Direcției Generale Protecție Civilă și Operațiuni Umanitare Europene (ECHO) și a Biroului pentru Populație, Refugiați și Migrație (PRM).

