Tații de toate vârstele sunt așteptați în scuarul Parlamentului


Potrivit organizatorilor, manifestarea va cuprinde activități recreative, muzică, jocuri pentru copii și momente interactive, menite să evidențieze rolul activ al taților în viața de familie. În cadrul evenimentului este planificată și o premiere simbolică a unor tați care se implică activ în creșterea și educarea copiilor.
Evenimentul este organizat de Parlamentul Republicii Moldova, în parteneriat cu agențiile ONU prezente în țară – UNFPA, UN Women, UNICEF și ILO, alături de Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului și Confederația Națională a Sindicatelor.
La eveniment și-au anunțat prezența președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, reprezentanți ai Parlamentului și Guvernului, membri ai corpului diplomatic, ai organizațiilor internaționale, parteneri de dezvoltare și reprezentanți ai societății civile.
Ziua Națională a Taților va fi marcată anual în ultima duminică a lunii iunie. Inițiativa își propune să recunoască și să celebreze rolul esențial al taților în viața copiilor și în bunăstarea familiei, promovând totodată parteneriatul egal între părinți.
.png)
.png)