Ucrainenii au atacat din nou Rusia cu drone. Sunt trei decedați

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Externe
Trei oameni au murit în Rusia în urma unor atacuri cu drone ucrainene în noaptea de vineri spre sâmbătă în regiunile Rostov şi Penza din sud, precum şi în Samara, departe de linia frontului, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP.
2.8.2025 9:54
2.8.2025 9:55
Deschide md
Externe

La rândul său, armata rusă a anunţat că a interceptat în total 112 drone lansate de Ucraina în timpul nopţii, transmite Digi24.ro.  

Fapt rar, una dintre victime, „un om în vârstă”, a fost înregistrată în regiunea Samara, la circa 800 km de frontiera ucraineană, potrivit guvernatorului regional Viaceslav Fedorişcev. „Se afla în interiorul unei case care a luat foc din cauza căderii unor fragmente de drone”, a precizat el pe Telegram, potrivit Agerpres.

În regiunea Penza, situată între Samara şi frontiera ucraineană, „devreme în această dimineaţă, drone ale duşmanului au atacat din nou un sediu de firmă”, a anunţat guvernatorul Oleg Melnicenko.

„Din nefericire, o femeie a murit. Alte două persoane au fost rănite” dar „viaţa nu le este pusă în pericol”, a adăugat el. În regiunea Rostov, frontalieră cu Ucraina, „armata a respins un atac masiv în cursul nopţii, distrugând drone” deasupra mai multor oraşe, a anunţat guvernatorul Iuri Sliusar pe Telegram.

„În satul Uglerodovski, în districtul Krasnosulinski, a izbucnit un incendiu în clădirile dintr-un sit industrial”, a adăugat el, precizând că „un angajat care păzea situl şi-a pierdut viaţa”. Forţele armate ruseşti nu au lansat niciodată atât de multe drone asupra Ucrainei ca în luna iulie, 6.297, potrivit unei analize AFP de vineri.

Kremlinul respinge ideea unei încetări a focului de durată în Ucraina, pe care o percepe ca pe un cadou făcut trupelor Kievului, în pofida nemulţumirii exprimate de Donald Trump din cauza acestui refuz. Ucraina cere la rândul său sisteme de apărare antiaeriană de la aliaţii săi europeni şi speră să obţină în special baterii moderne Patriot.

Vineri, preşedintele american a ordonat desfăşurarea a două submarine nucleare drept reacţie la o serie de comentarii „incendiare” ale fostului preşedinte rus Dmitri Medvedev, care i-a reamintit liderului de la Casa Albă că Rusia e o putere nucleară.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md