Un cuplu din capitală, cercetat penal pentru luare de mită de 16 mii de euro și trafic de influență


În prezent, CNA desfășoară percheziții, sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Chișinău, în vederea stabilirii și documentării tuturor persoanelor implicate în acțiunile ilegale menționate și atragerii la răspundere penală a acestora.
„Persoanele sunt bănuite că ar fi pretins și primit remunerații ilicite de la doi figuranți într-o cauză penală, în schimbul influențării unor agenți publici și determinarea acestora de a adopta o decizie favorabilă pe marginea unui dosar aflat în gestiune.
Astfel, din materialele administrate în cadrul cauzei penale rezultă că bănuiții ar fi pretins și primit câte 8 000 de euro de la denunțători”, se menționează într-un comunicat al CNA.
În același timp, este de menționat că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
.avif)
.avif)