Ursula Von de Leyen, despre achizițiile UE în Apărare: România poate fi inclusă în scutul estic. Sunt create locuri de muncă bune


Afirmația a fost făcută luni, în cadrul conferinței de presă comune cu președintele Nicușor Dan, la baza Mihai Kogâlniceanu din Constanța.
„Aici proiectele navale ar fi incluse în consolidarea scutului estic”, spune președinta Comisiei Europene. De asemenea, ea a subliniat importanța creării de „locuri de muncă bune pentru europeni”.
„România a demonstrat reziliență impresionantă în democrația sa, în instituțiile sale. Ați combătut încercări de dezinformare cu succes, încercări de manipulare. Sunteți mai puternici și oferiți un sprijin stabil, ferm pentru Moldova. Rezistați în fața intimidărilor, care sunt parte din jocurile Moscovei. Dar asta nu face decât ca reziliența noastră să fie mai puternică, transmite Digi24.RO.
Ne trebuie o creștere în investițiile de apărare. Pentru acest lucru avem finanțarea, trebuie să lucrăm pe implementarea acestei finanțări și, bineînțeles, trebuie să asigurăm sustenabilitate pe termen lung.
În ceea ce privește sprijinul financiar pe termen scurt, împreună, în cadrul Consiliului European, am fost de acord asupra unui pachet de 800 de miliarde de euro până în anul 2030. O parte din acest pachet este instrumentul SAFE. Este un instrument în valoare de 150 de miliarde de euro și mă bucur foarte mult că 19 state s-au înscris la acest program pentru achiziții comune, inclusiv România.”
„În cadrul vizitei la baza navală, a fost foarte interesant să văd primele idei de proiecte ale forțelor navale, potențiala utilizare a împrumuturilor în cadrul SAFE. Avem subscriere completă la SAFE. Este un real succes.
Putem avea investiții pentru achiziții comune în cadrul SAFE, dar și pentru a acorda sprijin militar Ucrainei, fie prin asigurarea capabilităților sau prin investirea în industria ucraineană de apărare.”
„Al doilea element este implementarea. În acest sens vom dezvolta o foaie de parcurs pe care o vom prezenta detaliat la Consiliul European. Cum vedem deficiențe, decalajele de capabilități, cum intenționăm să le acoperim până în 2030 cu ținte, cu jaloane, pentru că știm că doar atunci când le măsurăm le putem rezolva.
Al treilea element este sustenabilitatea investițiilor în apărare. Aici avem un răspuns structural de a ne crește apărarea. Prin propunerea noului buget european, care va fi implementat în doi ani, propunem să triplăm finanțarea pentru securitatea granițelor, propunem să mărim de cinci ori investițiile în apărare, inclusiv capabilitățile maritime și propunem să creștem de 10 ori investițiile în mobilitate militară.”
„Dacă îmi permiteți, despre eforturile României de a reveni la creștere durabilă: ați muncit din greu pentru a menține sub control deficitul, ați promovat reforme și vă modernizați economia și salutăm aceste eforturi. România are toate cele necesare pentru a-și pune economia pe traiectoria corectă și, mai mult decât atât, aveți dorința politică, ingredientul cel mai important.
Împreună lucrăm pentru a ne folosi cât mai bine de fondurile europene de nouă generație și vom continua să lucrăm îndeaproape pentru a asigura un viitor prosper pentru poporul român”, a declarat Ursula von der Leyen.
Aceasta a afirmat că UE vizează achizițiile comune prin programul SAFE și a dat exemplu proiectele maritime navale pe care România le are, „care ar putea fi incluse într-o abordare comună europeană de protejare a graniței estice din Finlanda, prin statele baltice, via Polonia și în jos către Marea Neagră”.
„Aici proiectele navale ar fi incluse în consolidarea scutului estic”, spune președintele Comisiei Europene.
Șefa executivului european a subliniat, de asemenea, că prin aceste programe, sunt create și noi locuri de muncă „bune pentru europeni”.
„Sunt zone diferite. Statele au nevoie de răspunsuri diferite, dar obiectivul este același, de a avea niște granițe puternice și pe care să le putem proteja. Trebuie să ne grăbim cu acest program. Avem o industrie de apărare europeană incredibilă, care cred că are abilitatea de a se dezvolta rapid.
Este nevoie de predictibilitate și contracte pe termen lung în industria de apărare. Nu contracte anuale, ci contracte pe termen lung. Și este exact ceea ce asigură programul SAFE.
Am încredere că vom avea primele proiecte spre finalul acestui an sau la începutul viitorului an. Este de asemenea important să știți că și companiile străine pot participa la achizițiile în cadrul SAFE, dar bineînțeles, cu anumite condiții, pentru că un lucru este foarte important pentru noi, anume că sunt bani ai contribuabililor din zona europeană și vrem să investim în postura de apărare, dar să se întoarcă prin investiții.
Sunt locuri de muncă bune pentru europeni. Prin urmare, investiția în baza industrială de apărare este foarte importantă”, a mai afirmat Von der Leyen.
.png)
.png)