Vicepreședintele CEC, reacție la solicitarea Moscovei de a deschide mai multe secții în Rusia: Nu acceptăm lecții de democrație din partea acestui stat


Declarația a fost făcută de vicepreședintele CEC, Pavel Postica, în cadrul emisiunii ”PE FAȚĂ” de la Moldova 1, ca răspuns la scrisoarea emisă de președintele Comisiei Electorale Centrale de la Moscova, prin care cere deschiderea mai multor secții de votare pe teritoriul Federației Ruse la alegerile parlamentare din 28 septembrie.
”Legat de solicitarea președintei CEC din Rusia, noi, R. Moldova, nu ne-am permis să oferim lecții de democrație colegilor din Federația Rusă. Respectiv, solicitarea noastră este, la fel, să evite să ne dea lecții de democrație nouă, Republicii Moldova. Eu cred că toți cetățenii R. Moldova, sau o bună parte, au văzut calitatea alegerilor din Federația Rusă, cum observatorii independenți au fixat încălcările inclusiv sau în special prin intermediul mijloacelor puse la dispoziție de autoritățile electorale ale Federației Ruse. Acele cazuri multiple de umplere efectivă a urnelor cu buletine de către funcționarii electorali, lucruri care nu au fost, nu sunt și nu vor fi niciodată în R. Moldova. Respectiv, noi ne vom ghida în activitatea noastră exclusiv de prevederile legislației R. Moldova” a subliniat Postica.
Potrivit lui, scrisoarea expediată de CEC-ul rus este doar una dintre măsurile luate de Moscova pentru a pune presiune pe R. Moldova și pe Comisia Electorală Centrală înainte de alegerile parlamentare din această toamnă.
”Eu cred că această presiune (a Federației Ruse, n.r.) este resimțită, nemijlocit, de către toți cei, care au nimerit inclusiv în acea schemă de corupere a alegătorilor. Această ingerință se vede prin tranzacțiile financiare, care au avut loc prin băncile comerciale ale Federației Ruse, fapt care au determinat autoritățile R. Moldova să reacționeze” a declarat Postica.
Amintim că, săptămâna trecută, președintele Comisiei Electorale Centrale din Rusia a trimis o solicitare către CEC-ul din R. Moldova, dar și către Biroul pentru drepturile omului din cadrul OSCE, cu solicitarea ca R. Moldova să deschidă mai multe secții de votare pe teritoriul Federației Ruse. Motivul invocat ar fi că în Rusia locuiesc 500 de mii de cetățeni ai R. Moldova. Vicepreședintele CEC a dezmințit retorica Moscovei, subliniind că în Federația Rusă ar locui mult mai puțini cetățeni ai R. Moldova.
”Risc să greșesc cifra exactă, dar, din câte îmi amintesc eu, informațiile prezentate de colegii de la MAE, numărul cetățenilor R. Moldova aflați pe teritoriul Federației Ruse un pic peste 200 și ceva de mii de cetățeni. Cam astea sunt cifrele la momentul de față” a conchis Postica.
.png)
.png)