VIDEO // Comandantul Forțelor de sisteme fără pilot din Ucraina anunță lovirea unei stații-cheie de pompare a țițeiului rusesc

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Externe
Armata ucraineană a lovit stația de pompare a petrolului Unecha din regiunea Briansk a Rusiei, a declarat joi seara comandantul Forțelor ucrainene de Sisteme fără pilot, Robert Brovdi, informează Reuters.
22.8.2025 13:47
22.8.2025 13:48
Deschide md
Externe

Brovdi a postat un videoclip pe Telegram în care se vede un incendiu de proporții la o instalație cu numeroase rezervoare de combustibil. Reuters precizează că nu a putut confirma locația infrastructurii din videoclip.

Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a declarat între timp pe Facebook că livrările de țiței din Rusia către Ungaria prin conductele Drujba au fost oprite după un atac asupra conductelor în apropierea frontierei dintre Rusia și Belarus.

„Este un alt atac împotriva securității noastre energetice”, a scris Szijjarto.

Instalația energetică din Unecha prin care trece conducta de petrol Drujba către Europa, a luat foc în urma unor atacuri cu rachete și drone ucrainene, a declarat vineri guvernatorul regional Alexander Bogomaz. El a spus că incendiul a fost stins.

Spre deosebire de majoritatea țărilor din Uniunea Europeană, Slovacia și Ungaria rămân dependente de energia rusă și primesc cea mai mare parte a țițeiului prin conductele Drujba, care traversează Belarus și Ucraina până în Ungaria și Slovacia.

Ucraina a intensificat atacurile asupra infrastructurii energetice a Rusiei, vizând un sector care joacă un rol important în finanțarea eforturilor de război ale Kremlinului. Vânzările de petrol și gaze reprezintă un sfert din veniturile totale ale bugetului Rusiei.

Atacurile sale aproape zilnice cu drone asupra rafinăriilor de petrol și conductelor au dus la penurie de combustibil în mai multe regiuni rusești.

Între timp, Rusia și-a intensificat propriile atacuri asupra infrastructurii energetice ucrainene, în ciuda eforturilor președintelui american Donald Trump de a pune capăt conflictului.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md