Vot final: Amenzi usturătoare pentru fumatul în locuri interzise


Proiectul de lege, elaborat de Ministerul Sănătății împreună cu Agenția Națională pentru Sănătate Publică, prevede extinderea interdicțiilor privind fumatul, introducerea de sancțiuni mai severe și noi cerințe de etichetare a produselor din tutun și celor conexe.
Amenzi usturătoare pentru încălcări:
- Persoanele fizice care fumează în locuri interzise riscă amenzi de până la 2 250 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității, între 40 și 60 de ore.
- Persoanele juridice care permit fumatul în spații interzise pot fi amendate cu până la 15 000 de lei și pot fi private de dreptul de a desfășura o anumită activitate timp de până la un an.
- Comercializarea produselor din tutun către minori sau în locuri interzise va fi sancționată cu amenzi de până la 20 000 de lei.
- Plasarea pe piață a pliculețelor cu nicotină va fi pedepsită cu până la 4 500 de lei pentru persoane fizice și până la 15 000 de lei pentru persoane juridice, însoțită de interdicția temporară de activitate (6-12 luni).
Unde va fi interzis fumatul:
Fumatul va fi interzis în:
- spațiile publice deschise ale instituțiilor medico-sanitare, educaționale, sociale, culturale și sportive;
- raza de 10 metri din jurul intrărilor în clădirile autorităților publice și instituțiilor sociale sau de stat;
- de la uși, ferestre sau instalații de captare a aerului care dau spre spații publice închise sau locuri de muncă;
- terenurile de joacă, terenurile sportive, parcurile de distracții, grădinile zoologice, piscinele, plajele, stațiile de transport public și pasajele pietonale subterane.
Reguli noi pentru comercianți:
- Interzisă vânzarea produselor din tutun în unități de comerț ambulant (mobile sau fixe).
- Produsele trebuie însoțite de documente justificative din partea producătorilor sau importatorilor care să demonstreze proveniența acestora.
- Se interzice promovarea și sponsorizarea produselor din tutun, inclusiv în jocuri video sau programe TV.
Etichetare și avertismente:
Produsele din tutun și cele conexe (țigarete electronice, flacoane de reumplere, produse din plante pentru fumat) vor trebui să includă:
- Avertismente de sănătate clare privind conținutul de nicotină și riscurile asociate;
- Avertismentele trebuie să acopere 30% din suprafața ambalajului exterior.
Motivația noilor măsuri:
Potrivit datelor statistice, trei din zece moldoveni adulți fumează, iar peste un sfert consumă zilnic produse din tutun. Alarmant este faptul că numărul adolescenților fumători este în creștere.
Scopul proiectului este de a alinia legislația națională la standardele Uniunii Europene și la Convenția-cadru a OMS privind controlul tutunului, oferind în același timp un grad mai mare de protecție cetățenilor față de efectele nocive ale tutunului.
.png)
.png)