Zi de doliu național. Eugen Doga este petrecut pe ultimul drum


Printr-un decret, semnat de președinta Maia Sandu, autorităților publice, întreprinderilor și organizațiilor li se recomandă să renunțe la desfășurarea acțiunilor distractive de masă, iar instituțiilor mass-media să țină cont de specificul zilei la editarea publicațiilor și la formarea programelor.
Furnizorul public național de servicii media,,Teleradio-Moldova” urmează să difuzeze pe parcursul zilei programe din arhiva companiei realizate despre viața și creația compozitorului.
Programul funeraliilor începe la ora 10:00, cu expunerea corpului neînsuflețit la Palatul Național „Nicolae Sulac”. Va urma ceremonia „In memoriam Eugen Doga” și mitingul de doliu. La ora 13:00, cortegiul funerar se va deplasa spre Cimitirul Central din strada Armenească, iar la ora 14:00 va începe ceremonia funerară.
Compozitorul a trecut la cele veșnice pe 3 iunie, la vârsta de 88 de ani. Eugen Doga s-a născut în satul Mocra, Râbnița, pe 1 martie. Este Artist al Poporului din Republica Moldova și Artist al Poporului din URSS. Este laureat al Premiului Național și al Premiului de Stat al URSS, cavaler al Ordinului Republicii și al altor distincții și titluri onorifice din tara și de peste hotare, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei.
.png)
.png)