Au fost atacate instalații energetice din 11 regiuni ucrainene, a spus viceministrul energiei, Artem Nekrasov, care a precizat că au fost implementate apoi întreruperi prin rotație ale furnizării de energie și programe de restricționare a consumului de energie pentru industrie și companii.
Ministerul rus al Apărării a afirmat luni dimineață că forțele sale au efectuat un „atac masiv” asupra unor ținte din Kiev și din regiunea din jur. Moscova a spus că a vizat instalații militar-industriale, depozite de rachete de croazieră și drone, precum și centre de date.
Zelenski: Iar nu am fost avertizați de „partenerii noștri”
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că peste noapte a avut loc un atac rusesc cu rachete balistice ce au venit în mai multe valuri, transmite hotnews.ro.
„Din nou, nu am primit nicio avertizare prealabilă din partea partenerilor noștri”, a spus el, făcând referire la faptul că forțele ucrainene nu au fost alertate de SUA privind lansările de rachete rusești.
„Au vizat din nou instalațiile și infrastructura energetică, dar au fost avariate și o clinică medicală, o școală, o stație de metrou și clădiri rezidențiale obișnuite. În total, rușii au lansat 16 rachete balistice într-un atac deliberat asupra orașului Kiev și a regiunii Kiev. De asemenea, rușii au lansat peste 200 de drone de diferite tipuri, inclusiv drone „Shahed” cu propulsie cu reacție, atacurile acoperind o zonă care se întinde de la regiunile Harkov și Dnipro până la regiunile Volin, Rivne și Odesa”, a scris liderul ucrainean pe X.
Potrivit lui Zelenski, doar în noaptea de duminică spre luni au fost avariate cel puțin 10 instalații de infrastructură energetică, iar cel puțin 550 de mii de familii au rămas fără lumină.
„Atunci când livrările de rachete pentru apărarea aeriană a Ucrainei sunt blocate, în timp ce Rusiei i se acordă scutiri sau amânări în aplicarea sancțiunilor, aceasta reprezintă, din păcate, o negare a realității din partea partenerilor noștri. Realitatea este că războiul continuă, și continuă exclusiv din cauza atacurilor rusești și a dorinței Rusiei de a prelungi acest război”, a adăugat el.
Sectorul energetic al Ucrainei și infrastructura sa energetică au fost grav afectate de frecventele atacuri aeriene rusești pe parcursul celor peste patru ani de război.

