Deschide.md

Atenție, pescari! De la 1 aprilie începe perioada de prohibiție

Cristina Vlah
Atenție, pescari! De la 1 aprilie începe perioada de prohibiție

Pescarii sunt atenționați că de miercuri, 1 aprilie, începe perioada de prohibiție la pescuit. Acest lucru se face pentru a proteja lumea acvatică în perioada de reproducere.

Perioada a fost stabilită prin Ordinul Agenției de Mediu nr. 12, din 27 martie 2026.

Mai exact, în perioada 1 aprilie – 15 iunie se interzice pescuitul timp de 76 de zile consecutiv:

• în fluviul Nistru, de la satul Naslavcea până la orașul Camenca;

• în lacul de acumulare Dubăsari;

• în fluviul Nistru, de la barajul Centralei Hidroelectrice Dubăsari până la satul Palanca (km 28) și în brațul Turunciuc;

• în lacul Cahul.

În perioada 1 aprilie – 30 iunie, se interzice pescuitul timp de 91 de zile consecutiv:

• pe râurile Ciorna, Răut, Ichel, Bîc și Botna, afluenți ai fluviului Nistrului, cu excepția obiectivelor acvatice piscicole artificiale construite pe ele;

• pe râurile Larga, Vilia, Lopatnic, Racovăț, Ciuhur, Camenca, Gârla Mare, Delia, Nîrnova, Lăpușna, Sărata și Tigheci, afluenți ai râului Prut, cu excepția obiectivelor acvatice piscicole artificiale construite pe ele;

• în bălțile Manta;

• pe râurile Cogîlnic, Cahul și Ialpug, cu excepția obiectivelor acvatice artificiale construite pe ele.

În intervalul 1 aprilie – 30 iunie, pescuitul este interzis și în alte obiective acvatice piscicole care nu sunt atribuite activităților de piscicultură, cu excepția măsurilor tehnologice piscicole.

La fel, în perioada 9 aprilie – 7 iunie, se interzice pescuitul timp de 60 de zile consecutive:

• în sectorul râului Prut de la frontiera de nord a Republicii Moldova cu Ucraina până la satul Tețcani;

• în lacul de acumulare Costești-Stânca;

• în râul Prut, de la barajul nodului hidrotehnic Costești-Stânca până la satul Giurgiulești.

Este important de știut faptul că pe tot parcursul anului, în obiectivele acvatice piscicole naturale este interzis pescuitul: speciilor incluse în Cartea Roșie a Republicii Moldova; precum și a morunașului din bazinul fluviului Nistru.

„Respectarea acestor prevederi este monitorizată de Inspectoratul pentru Protecția Mediului, iar încălcarea lor atrage răspundere conform legislației în vigoare.

Protejăm resursele acvatice astăzi, pentru a le avea și mâine”, se menționează în mesajul reprezentanților Agenției de Mediu.  

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md