Deschide.md

Au fost aprobate demisiile a opt deputați. Iată cine va putea să le ia locul

cristina-vlah
Actualizat la:
Au fost aprobate demisiile a opt deputați. Iată cine va putea să le ia locul

Parlamentul a aprobat astăzi, 31 octombrie, Hotărârile prin care s-a luat act de demisiile a opt deputați din fracțiunea PAS.

Este vorba despre parlamentarii care vor deveni miniștri, sau cei care au fost desemnați pentru alte funcții. Conform listei, cei opt parlamentari sunt:

  • Vladimir Bolea, care va fi ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale;
  • Ludmila Catlabuga, care va fi ministru al agriculturii și industriei alimentare;
  • Mihai Popșoi, care a ales funcția de ministru al afacerilor externe;
  • Emil Ceban, care va fi ministru al sănătății;
  • Dan Perciun, care a fost numit ministru al educației și cercetării.  
  • Nicolae Popescu, care a fost desemnat de președintele R. Moldova, Maia Sandu, în funcția de emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice.
  • Dorin Recean, care a anunțat că pleacă din domeniul public;
  • Artur Mija, care a renunțat și el la funcția sa de parlamentar.

Potrivit Hotărârilor, demisiile vor intra în vigoare din 1 noiembrie. Respectiv s-au declarat vacante 8 mandate de deputat în Parlament, care apartin fracțiunii PAS.

Astfel, următorii pe lista de candidați propuși de formațiunea PAS pentru funcția de parlamentari sunt: Igor Talmazan – jurist; Angela Munteanu-Pojoga – jurnalist; Veronica Cupcea – agronom; Veronica Briceag – economist; Liliana Grosu – psiholog; Alexandr Trubca – activitate în administrația publică; Gheorghe Ichim – jurist; Valeriu Carțîn- profesor.

Deschide și Opt deputați PAS și-au depus cererile de demisie

Menționăm, că tot astăzi a fost votat noul Guvern condus de Alexandru Munteanu. Pentru acesta și-au dat votul 55 de deputați din Parlamentul Republicii Moldova.

Deschide și Votat! R. Moldova are un nou Guvern, condus de Alexandru Munteanu

Deschide și Parlamentul a publicat CV-urile membrilor Guvernului Munteanu

Deschide și Guvernul Munteanu va depune jurământul pe 1 noiembrie

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md