Contact
Deschide.md

Au primit 4 mii de euro pentru a influența un dosar de viol. Doi bărbați, printre care un avocat, cercetați de CNA

DESCHIDE.MD
Au primit 4 mii de euro pentru a influența un dosar de viol. Doi bărbați, printre care un avocat, cercetați de CNA

Doi bărbați, dintre care unul este avocat, sunt cercetați pentru trafic de influență, după ce ar fi primit 4 mii de euro de la rudele unei persoane judecată pentru viol, promițând că vor interveni pentru obținerea unei decizii favorabile în instanță. În cele din urmă, bărbatul a fost condamnat la 12 ani de închisoare, iar suspecții ar fi cerut încă 4 mii de euro pentru a influența judecătorii de la Curtea de Apel Nord.

Potrivit Centrului Național Anticorupție (CNA), cei doi ar fi susținut că au influență asupra unor persoane cu funcții de demnitate publică de la Judecătoria Edineț, sediul Briceni, și că le-ar putea determina să pronunțe o hotărâre favorabilă. Pentru această intervenție, suspecții ar fi primit banii în două tranșe: mai întâi 1.000 de euro, apoi încă 3.000 de euro.

După pronunțarea sentinței de condamnare, unul dintre bănuiți ar fi solicitat o nouă sumă de la fratele condamnatului, susținând că poate interveni pe lângă magistrații instanței de apel. În urma acestei cereri, cei doi au fost denunțați la CNA.

Pe 10 noiembrie, ofițerii anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul unuia dintre suspecți, de unde au ridicat probe relevante pentru anchetă. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolator.

Investigațiile sunt desfășurate de CNA și Procuratura Anticorupție, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea eventualelor persoane implicate.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md