Deschide.md

Au vrut să se îmbogățească rapid, dar au ajuns după gratii. Patru persoane, condamnate pentru tâlhărie

Limbas Irina
Actualizat la:
Au vrut să se îmbogățească rapid, dar au ajuns după gratii. Patru persoane, condamnate pentru tâlhărie

Patru persoane au fost condamnate la închisoare în cadrul a două dosare deschise pe fapte de tâlhărie. Astfel, indivizii vor petrece 7, 8 și 9 ani după gratii, într-un penitenciar de tip semiînchis.

În primul caz, infracțiunea a fost comisă de trei bărbați: doi moldoveni de 31 și 38 de ani și un cetățean georgian de 71 de ani. Aceștia au comis un atac tâlhăresc asupra unui administrator al unei case de schimb valutar din Chișinău.

Potrivit Poliției, victima mergea spre casă cu un rucsac în care se aflau aproximativ 500 mii de lei, sumă preluată de la casierie pentru a fi depozitată temporar la domiciliu.

Unul dintre făptași a coborât din mașina în care se aflau ceilalți doi infractori și a atacat victima cu o bâtă din lemn, aplicându-i multiple lovituri. Bărbatul a încercat să se apere și a tras mai multe focuri din arma deținută legal, strigând după ajutor.

În cele din urmă, atacatorul a fugit fără a obține rucsacul cu bani.

Victima a anunțat imediat oamenii legii, care i-au identificat și reținut rapid pe cei trei făptași.

Doi condamnați și-au recunoscut parțial vina și au primit sentințe de condamnare. În cazul celui de-al treilea, procedura a fost încetată după decesul său.

În cel de-al doilea caz, doi tineri, de 19 și 22 de ani, au fost condamnați pentru comiterea a trei tâlhării în diferite sectoare din Chișinău.

Potrivit unui comunicat, aceștia lucrau în pereche: unul ataca victimele în timp ce al doilea sustrăgea bunurile acestora.

Cei doi făptași și-au recunoscut vina.

Sentințele pot fi atacate la Curtea de Apel Chișinău în decurs de 15 zile.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md