Secretarul britanic al Apărării, Wes Streeting, a afirmat marți, în cadrul unei conferințe de presă alături de omologul său polonez, la Varșovia, că președintele rus Vladimir Putin „ne testează pe noi și testează hotărârea NATO”.
Potrivit The Guardian, el a mai spus că „trebuie să fim pregătiți pentru un scenariu în care Regatul Unit și NATO se vor afla în război cu Rusia”, aducând în discuțiile afirmațiile făcute de Putin înaintea invaziei din Ucraina, contrare acțiunilor întreprinse ulterior.
„Nu pentru că ne dorim războiul – nu avem nimic împotriva poporului rus și nu dorim un război cu Rusia; NATO este o alianță defensivă –, dar când Putin ne asigură că nu are intenția de a provoca un război cu NATO, ne amintim de ceea ce a spus despre Ucraina cu doar câteva zile înainte de invazie”, a subliniat secretarul britanic al Apărării, potrivit sursei citate.
El a continuat spunând că NATO este pregătită „să apere fiecare centimetru din teritoriul său” și a reitera continuarea sprijinului pentru Ucraina, transmiite Mediafax.
„Cu cât suntem mai pregătiți să facem față Rusiei, să apărăm fiecare centimetru din teritoriul NATO, cu atât este mai puțin probabil să ne regăsim în acel scenariu. Polonia este unul dintre cei mai mari și, cu siguranță, cel mai de încredere prieten al nostru din Europa, iar noi prețuim și apreciem foarte mult această prietenie”, a adăugat Wes Streeting.
Declarațiile acestuia vin după ce în urmă cu două săptămâni, directorul general al MI5, Sir Ken McCallum, a descris Rusia drept „agresorul numărul unu” și a acuzat Moscova că desfășoară un război hibrid, încercând însă să rămână sub pragul care ar putea provoca un răspuns colectiv al NATO.
Potrivit lui McCallum, Kremlinul încearcă să destabilizeze statele europene în timp ce ofensiva sa militară din Ucraina înregistrează progrese reduse, obținute cu costuri foarte mari.

