Deschide.md

Banca Mondială acordă 7,9 mln dolari pentru restaurarea ecosistemelor râului Nistru

deschide-md
Actualizat la:
Banca Mondială acordă 7,9 mln dolari pentru restaurarea ecosistemelor râului Nistru

Banca Mondială a aprobat un grant de 7,9 milioane de dolari pentru Republica Moldova, destinat finanțării proiectului RE-MAP – o inițiativă de restaurare a ecosistemelor și prevenire a poluării acvatice.

Proiectul, susținut prin Fondul Global de Mediu, vizează aplicarea unor practici durabile în bazinul râului Nistru, o zonă de importanță ecologică și socio-economică majoră pentru R. Moldova, transmite IPN.

Aspectele-cheie cheie ale proiectului includ restaurarea pădurilor și a zonelor umede, împădurirea și sistemele integrate culturi-animale-păduri, armonizarea politicilor pentru prevenirea poluării și utilizarea durabilă a terenurilor, consolidarea capacităților instituțiilor și comunităților pentru implementarea și monitorizarea eforturilor de restaurare.

O altă componentă a proiectului o reprezintă beneficiile socio-economice pentru peste 99 de mii de persoane, prin îmbunătățirea condițiilor resurselor naturale și a oportunităților de angajare.

„Prin restaurarea ecosistemelor și prevenirea poluării, investim în sănătatea comunităților și în rezistența mediului țării”, a menționat managerului proiectului în Moldova, Ulrich Schmitt.

Republica Moldova a aderat la Banca Mondială în anul 1992. De atunci, peste 2,3 miliarde de dolari au fost alocați pentru mai mult de 70 de operațiuni pe teritoriul statului.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md