În acest sens, edilul a solicitat repetat Ministerului Finanțelor suport tehnic pentru ca banii să ajungă în bugetul Primăriei Durlești și ulterior la familiile afectate. „Deși Primăria Chișinău și cea din Durlești au depus eforturi pentru deblocarea situației, Ministerul Finanțelor nu a soluționat problema”, a declarat Ion Ceban în cadrul ședinței serviciilor municipale.
Solicitați de IPN pentru o reacție, serviciul de presă al Ministerului Finanțelor a precizat că va reveni cu un răspuns oficial.
Primăria Chișinău a anunțat încă în august 2025 că va transfera 3 milioane de lei pentru sprijinirea familiilor afectate de incendiul izbucnit pe 16 mai la mansarda unui bloc de pe strada Tudor Vladimirescu din Durlești.
Flăcările au distrus aproximativ 1 500 de metri pătrați de acoperiș și mai multe apartamente. 16 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, trei au fost spitalizate. Potrivit IGSU, focul a pornit de la lucrări cu foc deschis, efectuate fără respectarea normelor de securitate.

