Totodată, Slovacia a trimis peste 40 de bariere de protecție, pompe de nămol pe benzină, recipiente pentru apă potabilă, dar și circa 220 de litri de soluție Bioversal.
„Noile contribuții completează intervențiile deja mobilizate de statele membre – România, cu experți și module de management al apei, Luxemburg, cu generatoare de mare capacitate, precum și rezervele rescEU din Polonia și Germania, prin echipamente individuale de protecție”, precizează Delegația UE la Chișinău.
Suplimentar, prin proiectul „EU4Moldova Rezilientă: Stat sigur, comunități puternice”, finanțat de UE și implementat de Solidarity Fund PL, au fost livrate materiale absorbante biodegradabile, utilizate în raioanele Criuleni și Dubăsari pentru limitarea răspândirii poluării.
În perioada următoare, urmează să fie recepționate încă cinci tone de sorbent și alte bunuri necesare pentru gestionarea crizei.

