Deschide.md

BERD și UE oferă 22,5 milioane de euro pentru finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii din R. Moldova

cristina-vlah
Actualizat la:
BERD și UE oferă 22,5 milioane de euro pentru finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii din R. Moldova

Întreprinderile din R. Moldova vor putea beneficia de noi finanțări. Pentru asta, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), în parteneriat cu Uniunea Europeană (UE) va oferi pachete financiare în valoare totală de 22,5 milioane de euro către trei bănci moldovenești.

Banii se oferă în cadrul Liniei de Credit EU4Business-BERD și vor fi împrumutați companiilor moldovenești.

„BERD a semnat acorduri la Chișinău pentru a acorda 10 milioane de euro către maib, 7,5 milioane de euro către Victoriabank și 5 milioane de euro către Eximbank. Acordurile sunt susținute de 3,4 milioane de euro finanțare UE sub formă de grant.

Prin împrumuturi și granturi, Linia de Credit EU4Business-BERD sprijină o gamă largă de proiecte care cresc competitivitatea și capacitatea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) din țări precum Moldova, atât pe piața UE, cât și pe piețele lor locale. EU4Business este o inițiativă-umbrelă a Uniunii Europene care include tot sprijinul UE pentru întreprinderile mici și mijlocii din Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Moldova și Ucraina”, se menționează într-un articol al EU4Moldova.

Potrivit sursei, acest sprijin va oferi investiții în euro pentru întreprinderile micro, mici și mijlocii (IMMM) pentru modernizarea echipamentelor, produselor și serviciilor lor în conformitate cu standardele UE, creșterea competitivității și valorificarea oportunităților de comerț internațional. Se estimează că cel puțin 70% din împrumuturi vor finanța investiții în tehnologii verzi.

„Această finanțare va contribui la atingerea obiectivului Planului de Creștere al UE pentru Moldova de a sprijini IMMM-urile din Moldova. IMMM-urile sunt esențiale pentru creșterea durabilă a economiei moldovenești, reprezentând mai mult de 98 la sută din toate întreprinderile din Moldova și angajând 60 la sută din lucrătorii țării”, ne mai informează cei de la EU4Moldova.

Cele trei bănci, care vor primi pachete financiare sunt:

Maib, cea mai mare bancă din Moldova cu o cotă de piață de peste 35 la sută în țară, este un client BERD de lungă durată, partener din 1995. Din 2018, cel mai mare acționar minoritar al maib este un consorțiu de investitori compus din Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Invalda INVL, un grup de management de active din țările baltice, și Horizon Capital, un manager de fonduri de capital privat axat pe Europa Emergentă.

Victoriabank este a treia cea mai mare bancă comercială din Moldova, deținută majoritar de VB Investment Holding BV, care la rândul său este deținută de Banca Transilvania (BT) România și BERD.

Eximbank, o bancă comercială de dimensiuni medii din Moldova deținută de Intesa Sanpaolo din 2018, este un partener existent și de încredere al BERD.

Menționăm, că BERD este cel mai mare investitor instituțional din Moldova. Până în prezent a investit aproape 2,8 miliarde de euro în 188 de proiecte în țară.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md