Despre situația actualizată ne informează Centrul Național de Management al Crizelor.
Conform datelor, în zona de sud a R. Moldova toate liniile electrice de 110 kV au fost reconectate, stațiile electrice de 110 kV și fiderele de 10 kV sunt integral realimentate.
În mun. Chișinău parțial a fost reluată alimentarea consumatorilor, în zona de nord și nord-vest a Republicii Moldova, toate liniile electrice de 110 kV au fost realimentate, iar fiderele de 10 kV care alimentează infrastructurile critice sunt sub tensiune, procesul de reconectare a consumatorilor finali fiind realizat progresiv.
„În prezent, toate echipele de dispecerat ale Î.S. Moldelectrica, inclusiv Dispeceratul Național, activează în regim continuu și se află în legătură directă cu operatorii de transport din regiune și cu operatorii de distribuție, în vederea continuării procesului de realimentare completă a consumatorilor finali.
Reconectarea energiei electrice se realizează treptat și controlat, cu respectarea parametrilor de funcționare ai sistemului, pentru a preveni apariția unor dezechilibre suplimentare și pentru a menține stabilitatea Sistemului Electroenergetic Național”, ne anunță autoritățile.
Astfel, în timpul deconectărilor de la energie electrică, toate instituțiile medico-sanitare din regiunile afectate au asigurat continuitatea activității, fără a fi afectate serviciile critice.
6 instituții medicale au fost reconectate la rețeaua electrică, iar restul instituțiilor continuă să funcționeze pe generatoare, în condiții de siguranță. Activitatea spitalelor, inclusiv a secțiilor critice, se desfășoară fără întreruperi, iar pacienții beneficiază de asistență medicală în regim normal.
Serviciile guvernamentale sunt funcționale, iar telefonia fixă și mobilă este asigurată. Operatorii de telecomunicații sunt pregătiți pentru o perioadă extinsă de funcționare pe baterii și generatoare diesel.
Pe dimensiunea MAI, au fost mobilizați 403 polițiști cu 182 de mijloace de transport, și 76 de carabinieri cu 16 unități de transport, pentru reacționarea la apeluri de urgență, asigurarea securității circulației rutiere și intervenția la alte incidente.
„Alimentarea cu energie electrică a fost restabilită în toate posturile vamale de frontieră. Lucrările pentru eliminarea defecțiunilor tehnice continuă, motiv pentru care procedurile vamale sunt în continuare realizate temporar în regim manual, pentru a asigura fluidizarea traficului transfrontalier”, ne mai spun autoritățile.
În acest sens, cetățenii sunt rugați:
să păstreze calmul și să fie atenți în trafic,
să economisească energia electrică, pe cât posibil,
după restabilirea alimentării, să evite conectarea simultană a aparatelor neesențiale,
să aibă baterii de rezervă sau powerbank-uri încărcate.
La fel, antreprenorii și administrațiile publice locale sunt rugați să deconecteze aparatele neesențiale și să economisească energia electrică.
Cu referire la situația de pe drumurile naționale, partea carosabilă este umedă pe întreg teritoriul țării, pe alocuri cu ghețuș. Pentru menținerea siguranței traficului au fost distribuite 598 de tone de material antiderapant, precum și au intervenit 72 de utilaje și 96 de muncitori rutieri.
Menționăm că, astăzi, 31 ianuarie, R. Moldova s-a confruntat cu deconectări masive de la energia electrică. Toate acestea au fost cauzate de căderea tensiunii pe linia de 400 kV Isaccea-Vulcăneşti-MGRES, provocând deconectarea avariată a sistemului electroenergetic din R. Moldova.
Deschide și Pană de curent în capitală. Mai multe sectoare au rămas fără lumină

