Banca Națională menționează că memorandumul prevede schimburi de informații și bune practici în domeniul creditării ipotecare și finanțării imobiliare, precum și organizarea unor evenimente comune și schimburi de experiență cu experți europeni. Documentul a fost semnat de guvernatoarea BNM, Anca Dragu, și secretarul general al Consiliului pentru Obligațiuni Garantate și Ipoteci (CBMC), Luca Bertalot.
Guvernatoarea BNM, Anca Dragu, a declarat că finanțarea locuințelor pe termen lung necesită reguli clare, încredere și o gestionare prudentă a riscurilor. Potrivit acesteia, cooperarea cu organizația europeană va contribui la dezvoltarea unei piețe ipotecare mai solide și transparente.
La rândul său, secretarul general al CBMC, Luca Bertalot, a menționat că parteneriatul urmărește conectarea finanțării locuințelor cu piețele de capital, pentru atragerea investițiilor pe termen lung. Potrivit acestuia, cooperarea va contribui la sprijinirea familiilor și la dezvoltarea economică durabilă.
Memorandumul a fost semnat la Chișinău, în cadrul primei conferințe internaționale dedicate obligațiunilor garantate și finanțării ipotecare pe termen lung. Evenimentul a fost organizat de BNM, în parteneriat cu Federația Europeană a Ipotecilor – Consiliul European pentru Obligațiuni Garantate și Asociația Băncilor din Moldova.

