Sunt datele prezentate de Biroul Național de Statistică în cadrul unui eveniment de diseminare a rezultatelor recensământului din 2024, transmite IPN.
Potrivit datelor BNS, numărul cetățenilor care afirmă ca vorbesc limba moldoveneasca a scăzut de la 55,5% la 48,1%, în timp ce numărul vorbitorilor de româna urcă de la 22,6% la 31,8%.
Limba rusă ca limbă maternă este în creștere și este caracteristică pentru 11,6% din cetățeni, dar ca limbă vorbită ajunge la 15,9%, mai ales în mediul urban și la nordul țării, or în municipiul Bălți, de pildă, atinge rata de 45%. În cazul limbilor ucraineana, găgăuza și bulgara BNS atestă ușoare scăderi.
Pentru prima dată, recensământul le-a oferit oamenilor posibilitatea să declare a doua etnie. Aproape 8% din respondenți au făcut acest lucru, iar cel mai des menționată identitate secundară este cea română.
Distribuția etnică variază și în funcție de locul de trai. Moldovenii și găgăuzii predomină în mediul rural, în timp ce rușii și românii sunt mai numeroși în orașe.

