Deschide.md

BREAKING NEWS // Vlad Țurcanu demisionează din funcția de director general al companiei Teleradio-Moldova

Deschide.MD
Actualizat la:
BREAKING NEWS // Vlad Țurcanu demisionează din funcția de director general al companiei Teleradio-Moldova

Vlad Țurcanu demisionează din funcția de director general al companiei Teleradio-Moldova. Anunțul l-a făcut în cadrul unei conferințe de presă. Decizia lui Țurcanu vine în contextul scandalului izbucnit în urma finalei concursului Eurovision 2026, când juriul R. Moldova a oferit doar trei puncte reprezentantei României, Alexandra Căpitănescu.

”Vă anunț despre decizia mea de a demisiona din funcția de director general al companiei Teleradio-Moldova. Voi transmite o cerere în acest sens, așa cum prevede legea, consiliului de supraveghere de al TRM. Chiar dacă ne-am disociat de la deciziile juriului desemnat să noteze prestațiile artistice de la finala Eurovision, votul exprimat este responsabilitatea noastră și, în primul rând, a mea, în calitate de conducător al instituției” a declarat Țurcanu, care susține că a aflat despre rezultatele votului juriului în după-amiaza zilei de sâmbătă, înainte de a fi anunțate în cadrul concursului.

El spune că a evitat să dea indicații membrilor juriului, iar ceea ce s-a întâmplat, un lucru ieșit din comun, grav, a fost că juriul nu a ținut cont de sensibilitățile care există între R. Moldova și cei doi vecini ai noștri, România și Ucraina.

”Prin demisia mea, vreau să transmit un mesaj clar, și anume că relațiile de fraternitate pe care R. Moldova le are cu România, precum și recunoștința și considerația noastră pentru Ucraina, pentru sacrificiul său zilnic, rămân nealterate. Atitudinea noastră față de Ucraina nu este de 0 puncte, iar sentimentul nostru pentru România nu poate fi decât unul de dragoste. În plus, nu îmi doresc ca activitatea TRM să fie afectată de reacțiile vehemente, deși, uneori, îndreptățite ale publicului pe această temă” a notat Țurcanu.

De asemenea, șeful TRM a anunțat că, odată cu demisia sa, pleacă automat și directorul-adjunct Andrei Zapșa, directorul Moldova 1 și directorul Radio Moldova.

Menționăm că, în spațiul online a apărut o masă de revolte după ce juriul din R. Moldova a acordat 3 puncte piesei „Choke me”, interpretată de Alexandra Căpitănescu din România, la finala Eurovision 2026. Reacțiile dure au venit de la internauți, jurnaliști, lideri de opinie, politicieni și demnitari de stat.

Deschide și Scandal după concursul Eurovision. Internauții din R. Moldova, revoltați de punctele juriului acordate României

Deschide și Ambasada României, despre scandalul de la Eurovision: Muzica reușește să apropie oameni, dincolo de orice clasament stabilit de un juriu

Deschide și Ministrul Culturii, despre scandalul de la Eurovision: De neînțeles votul juriului din R. Moldova, total diferit de ceea ce a votat publicul

Cu toate astea, România a reușit să se claseze în top 3 cele mai bune piese ale concursului Eurovision 2026. R. Moldova a obținut locul 8, iar Ucraina a luat poziția 9.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md