Deschide.md

Bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru de CNA săptămâna trecută

cristina-vlah
Actualizat la:
Bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru de CNA săptămâna trecută

Săptămâna trecută, Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a Centrului Național Anticorupție a pus sechestre pe un șir de bunuri, dar și a emis ordine de înghețare a unor conturi bancare.

Toate astea se fac în cazul depistării activităților ilicite ale deținătorilor acestor bunuri.

Astfel, potrivit informațiilor CNA, săptămâna trecută au fost emise două ordine de înghețare pe: conturi bancare, 22 de bunuri imobile și 9 mijloace de transport, în valoare totală de circa 6,3 milioane de lei.

De asemenea, Agenția ARBI a sechestrat un mijloc de transport estimat la peste 100 de mii de lei, într-un dosar privind organizarea migrației ilegale. Sechestre aplicate anterior, în valoare de circa 2,2 milioane de lei, au fost confirmate prin încheieri judecătorești.

În aceeași perioadă, ofițerii anticorupție au deconspirat o schemă de delapidare a mijloacelor bănești aflate la balanța Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi” din mun. Chișinău. Atunci, două persoane cu funcții de conducere din cadrul instituției, precum și factori de decizie ai unui grup de agenți economici, sunt cercetate penal pentru fapte de delapidare, corupere pasivă și trafic de influență.

Potrivit datelor anchetei, reprezentanții instituției ar fi organizat angajări fictive și ar fi pretins, acceptat și primit sistematic mijloace financiare de la diverși agenți economici – echivalente cu aproximativ 10% din valoarea contractelor de achiziție de bunuri, servicii și lucrări. Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a dispus arest preventiv pentru 30 de zile în privința a două persoane reținute, iar adjunctul instituției este cercetat în stare de libertate”, ne informează cei de la CNA.

Deschide și Percheziții CNA la liceul „Gheorghe Asachi” din capitală. Directorul instituției, reținut pentru acte de corupție

Deschide și AUDIO // „O să trebuiască să-mi lăsați 10% din sumă”. CNA prezintă probe în cazul perchezițiilor la Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi”

Totodată, angajații Centrului au documentat o schemă de corupție sistemică în cadrul Serviciului Fiscal de Stat. Dosarul penal a fost pornit în baza bănuielilor rezonabile privind comiterea infracțiunilor de trafic de influență și corupere pasivă. Potrivit probelor acumulate, funcționarii ar fi pretins sume de până la 500 de euro, în funcție de gravitatea neregulilor constatate, pentru a nu întocmi acte de control fiscal, a omite documentarea unor încălcări sau pentru a aplica sancțiuni mai blânde. Unul dintre funcționari a fost plasat în arest la domiciliu.

Tot în aceeași perioadă, președinții Oficiilor Teritoriale Criuleni și Ialoveni ai unui fost partid politic, cercetați de CNA, PA și SIS, au fost condamnați la 4 ani de închisoare cu suspendare. Ofițerii de urmărire penală ai CNA au pornit 12 cauze penale, iar în prezent 3 persoane se află în izolatorul instituției, iar alte 16 sunt deținute în penitenciare, fiind arestate preventiv.

Pe domeniul prevenirii corupției, Direcția legislație a remis autorilor 7 rapoarte de expertiză legislativă și 3 avize. Totodată, au fost eliberate 122 de caziere de integritate, iar la Linia națională anticorupție au fost recepționate 38 de apeluri. În cancelaria instituției au fost înregistrate 1444 de materiale. 

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md