Deschide.md

Caz șocant în centrul R. Moldova. Un autoproclamat „apostol”, condamnat pe viață pentru viol, trafic de copii și exploatarea unei familii

Cristina Vlah
Caz șocant în centrul R. Moldova. Un autoproclamat „apostol”, condamnat pe viață pentru viol, trafic de copii și exploatarea unei familii

Un bărbat din R. Moldova s-a autoproclamat „apostolul Mihail”, a înrobit membrii unei familii și i-a exploatat timp de peste un deceniu, prin munci forțate, dar și sexual.

Acțiunile au avut loc într-o localitate din centrul R. Moldova, iar pentru faptele sale omul a primit ca pedeapsă – detențiune pe viață.

Despre acest caz ne relatează Procuratura Generală a R. Moldova. Potrivit acuzatorilor de stat, bărbatul de 68 de ani a fost recunoscut vinovat de: trafic de ființe umane, trafic de copii, viol și acțiuni cu caracter sexual neconsimțite.

Faptele ilegale au început încă din anul 2000, când condamnatul a cunoscut părinții copiilor și le-a insuflat ideea că ar fi „Mesia” sau „apostolul Mihail”. Sub această influență, membrii familiei au ajuns să creadă că îi sunt supuși și obligați să i se închine, fiind tratați de acesta drept „robi”.

Profitând de starea de vulnerabilitate a victimelor, inculpatul le-a impus diverse munci, i-a supus violenței fizice și psihice și i-a amenințat cu moartea sau incendierea în cazul nesupunerii. În unele episoade de cruzime, acesta a recurs la acte menite să inducă frică și supunere totală, inclusiv prin introducerea temporară a copiilor într-un cuptor, susținând că le arată „cum este iadul” ”, ne anunță reprezentanții procurorilor.

Mai mult, în anul 2003 mama copiilor a fost constrânsă să se deplaseze în Italia la muncă, fiind obligată să îi transmită aproximativ 70% din veniturile obținute.

„Ulterior, în anul 2009 și fiica mai mare a acesteia a fost impusă să muncească peste hotare. Din motiv că aceasta pe parcurs a refuzat să mai transmită bani făptuitorului și să fie exploatată în continuare, inculpatul a agresat-o fizic pe mama acesteia, astfel încât aceasta a avut nevoie de îngrijiri medicale”, se menționează în comunicatul Procuraturii.

În perioada anilor 2010–2014, bărbatul a abuzat sexual două minore, în vârste de 14 și, respectiv, 16 ani. În urma acestor abuzuri, una dintre minore a rămas însărcinată.  

De cealaltă parte, condamnatul a refuzat să facă declarații pe caz.

În acest sens, Procuratura îndeamnă victimele abuzurilor de orice natură, precum și persoanele care au cunoștință despre astfel de fapte, să semnaleze imediat autoritățile pentru ca cei vinovați să fie trași la răspundere.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md