Deschide.md

Cazul familiei din Cârnățenii Noi: trei copii așa și nu au fost reîntorși acasă

Deschide.MD
Cazul familiei din Cârnățenii Noi: trei copii așa și nu au fost reîntorși acasă

Familia din satul Cârnățenii Noi, raionul Căușeni, care și-a lăsat fiica minoră la spital în ajunul Revelionului, nu a întreprins nimic pentru a-și întoarce copiii acasă. Contactat de IPN primarul localității, Andrei Braga, a declarat că, în prezent, trei dintre minori continuă să fie în grija unei familii parentale profesioniste din altă localitate, iar băiatul de 17 ani a decis să rămână cu părinții săi.

Andrei Braga a precizat că părinților li s-a acordat un termen de 45 de zile pentru a-și corecta comportamentul și a urma un tratament la medicul narcolog, conform obligațiilor prevăzute într-un plan individual de reintegrare în familie. Măsurile au fost stabilite în urma ședinței unei comisii multidisciplinare care monitorizează cazul.

Primarul a precizat că minorii au fost plasați într-o familie parentală profesionistă din altă localitate și frecventează școala. Potrivit edilului, lucrătorul social din comunitatea respectivă afirmă că niciunul dintre copii nu dorește să revină la părinți, scrie IPN.

Andrei Braga a subliniat că ambii părinți au fost depistați de mai multe ori în stare de ebrietate și avertizați asupra consecințelor comportamentului lor. În timpul ultimei vizite la domiciliu, la începutul lunii ianuarie, aceștia au manifestat un comportament agresiv, ceea ce a condus la decizia de a scoate minorii din familie. Totuși, băiatul de 17 ani și-a exprimat dorința de a rămâne cu părinții.

În prezent, actele cazului se află în instanță, iar autoritățile locale așteaptă pronunțarea deciziei finale. Decăderea din drepturile părintești și eventuală restabilire a acestora sunt hotărâte exclusiv de instanțele judecătorești.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md