Primarul Vitali Kliciko le-a cerut locuitorilor să intre în adăposturi. El a anunţat că ”Forţele apărării aeriene operează la Kiev” şi a denunţat ”un atac masiv al inamicului în capitală”. Incendii au izbucnit în mai multe cartiere, în urma acestor atacuri, iar salvatori au fost mobilizaţi.
”Porţiuni ale reţelei de încălzire au fost avariate. În districtul Desnianski, din cauza unei situaţii de urgenţă la conducta principală de încălzire, unele clădiri sunt private temporar de încălzire”, a precizat Kliciko.
Primarul din Irpin, o locaitate situată în regiunea Kiev, Oleksandr Markuşin, a evocat pe Facebook o ”noapte grea”, cu ”multe (drone de tip) Shahed şi rachete care au zburat deasupra comunei”.
RUŞII ÎNAINTEAZĂ ÎN EST
Rusia, ale cărei forţe sunt mai bine echipate şi mai numeroase, îşi continuă ofensiva lansată în 2022 şi continuă să înainteze în estul Ucrainei, în regiunea Doneţk, unde se concentrează confruntările armate.
În paralel, Moscova îşi multiplică, de săptămâni, bombardarea infrastructurilor civile şi energetice şi reţelei feroviare ucrainene, odată cu scăderea temperaturilor şi venirea iernii.
De partea rusă, autorităţile au anunţat vineri un atac ucrainean în portul petrolier rus Novorossiisk, la Marea Neagră.
O rafinărie de petrol a fost atinsă, iar un incendiu a fost stins.
Mai multe imobile locuite au fost avariate de fragmente de dronă, iar o persoană a fost rănită, potrivit autorităţilor.
”În urma unui atac masiv la Novorossiisk, fragmente de dronă au avariat una dintre navele civile din port”, iar trei membri ai echipajului acesteia au fost răniţi, a anunţat cartierul general operaţional din regiunea Krasnodar.
Atacuri ucrainene cu dronă provoacă cu regularitate pagube în sectoarele petrolier şi al gazelor naturale şi unor conducte de transport de hidrocarburi, ceea ce conduce la o creştere a preţului carburantului.

