Deschide.md

Centenarul Aviației Civile, marcat la Chișinău. Cristian-Leon Țurcanu: Continuăm să construim împreună pentru ca oamenii să se simtă mereu aproape unii de ceilalți

Deschide.MD
Centenarul Aviației Civile, marcat la Chișinău. Cristian-Leon Țurcanu: Continuăm să construim împreună pentru ca oamenii să se simtă mereu aproape unii de ceilalți

Aeroportul Internațional „Eugen Doga” Chișinău a găzduit prima parte a programului aniversar dedicat Centenarului Aviației Civile. Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților publice, ai sectorului aviatic și ai instituțiilor partenere din Republica Moldova și România.

Prezent la eveniment, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, Vladimir Bolea, a subliniat importanța simbolică și istorică a primelor zboruri comerciale care au legat Bucureștiul, Iașiul și Chișinăul.

„Astăzi, la ora 7:25, am refăcut simbolic ruta aeriană București–Chișinău, exact pe traseul care, în urmă cu un secol, deschidea primele conexiuni comerciale dintre aceste orașe. La centenarul primului zbor comercial care a legat Bucureștiul de Chișinău, felicit toți angajații din aviația civilă a Republicii Moldova pentru contribuția lor la dezvoltarea unui sector important pentru conectivitatea și prosperitatea țării. Sunt convins că vom continua acest parcurs împreună, așa cum construim astăzi poduri, autostrăzi și căi ferate moderne, cu sprijinul constant al României, căreia îi adresăm întreaga noastră recunoștință. Privim cu încredere spre viitor și continuăm acest zbor comun către mai multă dezvoltare, apropiere și prosperitate pentru cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului”, a declarat acesta.

Ambasadorul României în R. Moldova, Cristian-Leon Țurcanu, a menționat că evenimentul de azi reprezintă un important moment de recunoaștere a activității profesioniștilor din domeniu de pe cele două maluri ale Prutului, precum și a istoriei noastre comune.

„Astăzi, continuăm să construim împreună, la București și Chișinău, infrastructură de interconectare și proiecte de dezvoltare economică – pentru ca oamenii să fie și să se simtă mereu aproape unii de ceilalți... Este cel mai bun mod în care ne asigurăm că Parteneriatul nostru strategic rămâne orientat către cetățeni – investind împreună, cu viziune, pentru viitorul nostru comun și prosper”, a precizat diplomatul.

În cadrul ceremoniei a fost inaugurată placa comemorativă dedicată Centenarului Aviației Civile, un simbol al unui secol de dezvoltare a transportului aerian și al rolului pe care acesta îl joacă în apropierea oamenilor, a comunităților și a economiilor de pe ambele maluri ale Prutului.

Un alt moment al evenimentului l-a constituit lansarea emisiunii comune de timbre poștale dedicate Centenarului Aviației Civile, realizată de instituțiile poștale din Republica Moldova și România.

Programul aniversar va continua la Aeroportul Iași, unde va avea loc ceremonia dedicată Centenarului Aviației Civile din România. Viceprim-ministrul Vladimir Bolea va participa la eveniment alături de reprezentanți ai autorităților române și ai sectorului aeronautic. Evenimentul va fi marcat prin dezvelirea unei plăci aniversare și inaugurarea unei expoziții tematice care ilustrează evoluția aviației comerciale în ultimul secol. Programul include, de asemenea, un spectacol aviatic oferit de Aeroclubul României.

De precizat că, începând cu anul 2025, Ziua aviației civile este marcată pe 24 iunie, în baza unei decizii a Guvernului, care readuce în prim-plan momentul fondator al aviației civile din 1926, odată cu primul zbor comercial și poștal pe ruta București-Galați-Iași-Chișinău.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md