Parteneriatul prevede organizarea transportului feroviar de mărfuri de export și import, inclusiv prin noul punct de trecere a frontierei Prut 2 – Fălciu, transmite IPN.
Reprezentanții celor două entități semnatare au abordat, în cadrul unei întrevederi, metodologia tarifară, volumele planificate de marfă, atragerea agenților economici în transportul feroviar și identificarea unor noi rute de transport, printre care ruta Prut 2 – Fălciu – Constanța.
CFM precizează că prin această inițiativă își întărește poziția de partener de încredere în asigurarea transporturilor eficiente de mărfuri și în consolidarea mobilității regionale.

