Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă obișnuite de purtătoarea de cuvânt a Ministerului chinez de Externe, Mao Ning. Aceasta nu a oferit detalii concrete despre întâlnirea care ar putea avea loc în perioada 18-19 noiembrie, în orașul Shenzhen, din sudul Chinei.
Purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, a afirmat marți că demersurile pentru a ajunge la un consens privind această întâlnire „sunt în desfășurare” și și-a exprimat speranța că „vor fi finalizate” în următoarele zile.
Ce ar putea discuta cei trei lideri
O posibilă întâlnire în acest format a fost sugerată inițial de Ministerul de Externe al Rusiei și, deși președintele american și-a exprimat disponibilitatea de a participa, Beijingul nu comentase până acum propunerea.
Surse citate de publicația americană The Wall Street Journal au relatat că propunerea președintelui Putin pentru summit ar viza discutarea condițiilor Rusiei pentru încheierea războiului din Ucraina, o opțiune criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, deoarece țara sa nu a fost inclusă în discuții.
La rândul său, președintele Donald Trump a precizat că principalul său obiectiv ar fi semnarea unui nou tratat de dezarmare nucleară cu Rusia și China.

