Potrivit AAC, pe parcursul zilei, în spațiul aerian al Republicii Moldova a operat o aeronavă de mici dimensiuni, care a efectuat zboruri în scopul prestării serviciilor de cartografiere și aerofotografiere.
„Cele trei aeronave observate survolând municipiul Chișinău în această seară sunt aeronave de mici dimensiuni, de tip SR-20, care efectuau un zbor din Brno, Republica Cehă, cu destinația Chișinău”, se arată în comunicatul instituției.
Conform datelor prezentate de AAC, în timpul zborului, aeronavele au întâmpinat dificultăți de recepționare a semnalului GPS în zona de așteptare, fapt ce a afectat determinarea poziției acestora. În consecință, aeronavele au fost vectorizate de serviciile de trafic aerian pentru apropierea și aterizarea la Chișinău.
„Toate cele trei aeronave au aterizat cu succes pe Aeroportul Internațional Chișinău”, precizează instituția.
În acest context, AAC susține că aeronavele respective nu sunt drone și îndeamnă cetățenii să se informeze din surse oficiale, evitând distribuirea informațiilor neverificate care pot genera îngrijorări nejustificate.

